luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Prognoza meteo: Temperaturile scăzute la nivelul întregii ţări

Săptămâna începe cu vreme rece. Temperaturile vor scădea drastic la nivelul întregii ţări, dar mai ales în sud-vest. Valorile termice vor fi şi cu 15 grade mai mici decât cele înregistrate în ultimele zile. Va ploua la început, apoi se vor înregistra precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Luni, 23 martie, se anunţă frig accentuat. Vremea va fi închisă, cu precipitaţii în majoritatea zonelor şi va deveni deosebit de rece pentru această dată în toată ţara.

Temperaturile vor fi mai mici şi cu 15 grade faţă de cele înregistrate în ultimele zile. În regiunile din jumătatea de sud şi la munte precipitaţiile vor fi frecvente şi în general moderate cantitativ; va ninge şi se va depune strat de zăpadă local consistent, iar în Dobrogea şi trecător, în orele amiezii şi în Muntenia, se vor semnala precipitaţii mixte.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În restul teritoriului va mai ninge local, în general slab, cu precădere ziua. Vântul va sufla moderat, cu intensificări mai susţinute la munte şi în Muntenia, cu viteze în general de 55…65 km/h, viscolind ninsoarea, dar local şi temporar şi în restul zonelor, în special în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 6 grade, iar cele minime în general între -7 şi 2 grade.

Marţi, vremea va fi în continuare închisă şi se va menţine deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii martie în toată ţara. În sud şi în sud-vest, precum şi în zonele montane pe arii extinse vor fi mai ales ninsori şi va continua să se depună strat de zăpadă local consistent, în Dobrogea se vor semnala precipitaţii mixte, iar în restul teritoriului local va ninge slab. Vântul va sufla moderat, cu intensificări mai susţinute la munte, cu viteze de 70…90 km/h şi în Muntenia unde rafalele vor atinge 55…65 km/h şi va fi viscol, dar local şi temporar şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 7 grade, iar cele minime în general între -6 şi 3 grade.

Săptămâna 23.03.2020 – 30.03.2020

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.Regimul pluviometric va fi în general excedentar în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sud-vestice, iar în rest cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de normalul perioadei, posibil deficitare, local, în nordul extrem.

Săptămâna 30.03.2020 – 06.04.2020

Temperatura aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare, în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 06.04.2020 – 13.04.2020

Temperaturile medii se vor situa în jurul celor specifice acestei săptămâni, la nivelul întregii ţări, posibil uşor mai ridicate în regiunile estice şi sud-estice. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare în regiunile extracarpatice şi apropiate de cele normale în rest. Excepţie va face nordul extrem al ţării, unde acestea vor fi local excedentare.

Săptămâna 13.04.2020 – 20.04.2020

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toată ţara.



Politica