Având în vedere Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență nr 6/09.03.2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a răspândirii coronavirusului COVID-19, precum și eficientizarea activității AJOFM Mehedinți, vă informăm că, începând cu data de 16.03.2020, persoanele beneficiare de prevederile Legii nr 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, care sunt deja înregistrate în evidențele noastre, nu se vor mai prezenta la sediul instituției noastre în vederea obținerii adeverinței necesare pentru completarea dosarului depus la unitatea administrativ-teritorială de domiciliu.
AJOFM Mehedinți va emite aceste adeverințe în baza unor tabele nominale întocmite de asistenții sociali din cadrul primăriilor de domiciliu (tabelul va conține numele, prenumele, codul numeric personal, precum și mențiunea ”Tabel cu persoane apte de muncă în luna _______ anul _____”, lunar sau ori de câte ori este cazul), și comunicate instituției noastre, pentru operativitate, prin e-mail ([email protected], [email protected]) sau fax (0252/319061).
AJOFM Mehedinți va trimite aceste adeverințe către toate primăriile din județ prin intermediul poștei electronice sau prin orice alt mijloc de comunicare, care va fi stabilit de comun acord. Beneficiarii noi de prevederile Legii nr 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, se vor prezenta la sediul instituției noastre din Drobeta Turnu Severin sau la punctele de lucru din județ, în vederea înregistrării în evidențele AJOFM Mehedinți ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
Pentru informații suplimentare vă rugăm să luați legătura cu persoanele desemnate, responsabile cu implementarea acestor măsuri și anume:
Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Drobeta Turnu Severin
Toșa Dorel Marian – șef ALOFM Dr Tr Severin 0252/319029, 0252/317520
Vișan Iuliana Elena – inspector superior 0252/319029, 0252/317520
Punct de lucru Baia de Aramă
Savu Petria – consilier superior 0252/381261
Punct de lucru Cujmir
Dumangiu Gheorghe – inspector superior 0252/390162
Punct de lucru Strehaia
Dunărințu Constantin – inspector superior 0252/371067
Punct de lucru Orșova
Tudorescu Daniela – inspector superior 0252/319029, 0252/317520
Punct de lucru Vânju Mare
Cîtu Mădălina – consilier asistent 0252/350281
Ioan Suru
Director executiv AJOFM Mehedinţi