sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Zilele Severinului, amânate

Primăria Drobeta Turnu-Severin a decis amânarea manifestărilor programate între 23 şi 26 aprilie, de zilele oraşului. Asta, de teama coronavirusului. Totodată s-a decis închiderea creşelor din Severin, cel puţin până la sfârşitul lunii.

“Vom decide când vor fi redeschise, în funcție și de ce se întâmplă la nivel național. Personalul nu l-am trimis acasă. Va rămâne la locul de muncă, pentru a dezifecta clădirile. O a doua măsură luată este aceea a închiderii târgului Veterani. Știm foarte bine că acolo vin mii de oameni. A treia măsură: amânăm organizarea zilelor orașului. Întrerupem orice fel de contract pentru acea perioadă. Evenimentele erau programate în perioada 23-26 aprilie. Lucrurile nu se vor regla până atunci. De altfel, și evenimentele cultural-artistice vor fi suspendate. Cât privește transportul în comun, vor  fi dublate măsurile de siguranță și igienă”, a afirmat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu-Severin.

Reprezentanţii municipalităţii îi sfătuiesc pe severineni să evite statul la coadă la ghişeele instituţiilor din subordine şi să utilizeze comunicarea electronică.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica