luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Măsuri guvernamentale pentru angajaţi şi firme

În contextul epidemiei de coronavirus, Guvernul a elaborat un plan de nouă măsuri, menite să ajute firmele aflate în dificultate financiară şi pe angajaţii acestora:

1. Realocarea din bugetul de stat a unei prime tranşe de 10 miliarde de lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, în vederea achiziţionării de medicamente, materiale sanitare şi echipamente medicale. (Finantare prin realocari de la bugetele MFP şi MFP Actiuni Generale şi Ministerului Dezvoltării)

2. Ministerul Sănătăţii trebuie să asigure gratuit medicamente, materiale sanitare şi echipamente medicale pentru prevenirea coronavirus, prin intermediul medicilor de familie. (Finanţare prin realocări de la bugetele MFP şi MFP Actiuni Generale şi Ministerului Dezvoltării)

Policlinica Buna Vestire Craiova

3. Guvernul va finanţa o schemă de ajutor de stat de 300 de milioane de lei pentru sprijinirea companiilor strategice naţionale CFR şi TAROM. ( modificarea proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat individuale de salvare). (Finantare din bugetul Ministerul Transporturilor)

4. Scutirea de la plata contribuţiilor (CAS si CASS) pentru o perioadă de 3 luni pentru angajaţii companiilor care activează în domeniile turismului, transportului şi divertismentului. Acestea vor fi suportate de către stat. (Finantare de la bugetul general consolidat)

5. Pentru persoanele aflate în izolare/carantină se va asigura plata facturilor pentru utilităţi şi suspendarea pentru 3 luni a plăţii ratelor bancare. De asemenea, se vor suplimenta bugetele primăriilor prin transfer de la bugetul de stat pentru a asigura un coş minim de alimente celor aflaţi în izolare la domiciliu. (Finantare de la bugetele locale iar acolo unde este cazul, prin transfer de la bugetul de stat)

6. În situaţia în care epidemia de coronavirus ajunge în etapa a treia (peste 2000 de cazuri confirmate) se va suspenda, pentru 3 luni, plata ratelor bancare pentru populaţie.

7. Angajaţii IMM-urilor din sectoarele puternic afectate de impactul negativ al crizei coronavirus vor fi scutiţi de plata contribuţiilor şi a impozitului pe venit. (Finanţare de la bugetul general consolidat)

8. Guvernul va elabora un plan privind stocurile de hrană pentru populaţie, prin protocoale cu furnizorii, distribuitorii şi retailerii de alimente.

9. Românii din ţară, precum şi cei din Diaspora care s-au întors acasă şi care nu beneficiază de o asigurare de sănătate în ţară vor avea parte de tratament gratuit în cazul infectării cu coronavirus. (Finantare analogă Măsurii 1, din Bugetul suplimentat al Ministerului Sănătăţii si CNAS)

sursa: Adevarul


Politica