După ce s-a făcut Lumină, văzând că e prea multă linişte pe Pământ, Dumnezeu a creat Omul. Atât I-a trebuit, că uite ce-a ieşit!… Fiecare om, cu adevărul său. Câţi oameni, atâtea adevăruri. Fiecare om este al cuiva. Zicem, eu sunt fiul părinţilor mei, sau, noi, oamenii, suntem fiii Lui. Mai nou, omul este al PSD, al PNL sau al lui Iohanis, al lui… Omenirea, că de ea vorbim, ne cuprinde pe toţi, devenind Adevăr/Realitate. Despre Condiţia umană, care este esenţa acestui adevăr, adică despre umanitate/umanism, vorbim ca despre ceva care defineşte/diferenţiază, dându-i unicitate. Ar trebui scrisă cu litere mari şi e etalonul/expresia la care a ajuns.
Peste tot, pe Pământ/Natură, omul este o fiinţă socială, aşa i-a fost dat, care munceşte, (munca l-a făcut), iar rezultatul muncii lui se distribuie după reguli. Aici se rupe prima verigă, în neguvernabila Românie. Munca şi rezultatul ei nu se mai distribuie după reguli, ci după nereguli care ţin aproape de sfera penalului, având în vedere amploarea şi influenţa asupra Condiţiei umane. Ce ne spune media, în fiecare zi, e strigător la cer, şi tragic, în condiţiile în care oamenii mor de foame sau de boli, iar unii îşi pun salarii cu cinci cifre, în euro, pe lună, de-ţi vine să te cruceşti. Eu cred că doar dintr-un asemenea salariu lunar s-ar putea achita pensiile, tot lunar, la toţi consătenii mei din Măceşu de Sus. Şi, toate făcute din răsucirea vorbelor…
Nu greşesc dacă afirm că principala caracteristică a Condiţiei umane este tragismul, adică spaţiul acela nedefinit dintre fiinţă, ca existenţă reală, şi suflet, ca existenţă ireală. În Istorie, Omul a fost (şi este) o fiinţă tragică. Oare ce simte un om care nu are unde să doarmă şi ce să mănânce (priviţi-i pe cei ce mănâncă din şi lângă tomberoanele oraşului…)? Dar cel care se duce în spital desi ştie că acolo e posibil să moară?
Şi peste Ţară e mereu o linişte suspectă, că-ţi vine să-ţi iei câmpii. E un semn al disperării fără speranţe. Căci, de unde speranţe? Guvernanţii, de treizeci de ani se joacă de-a actorii, pe scenele politice şi pe sticlă, făcând glumiţe proaste şi legi şi mai proaste. Că tot vorbim de legi, s-au dat legile brânzei, ţuicii, vinului, a apei de ploaie (pe care-o plătim la întreţinere), etc., dar nu s-au dat două legi esenţiale: Legea Ţăranului Român şi a Pământului Românesc şi Legea Condiţiei Umane, un fel de coş zilnic, de care nu mai vorbeşte nimeni, gol fiind după atâtea realizări politice. Media se năpusteşte, cum vedeţi/citiţi, pe subiecte de interes(e) şi de rating, analiştii nu-şi mai ascund partizanatul.
Acum, nu că mă dau deştept, dar, parcă, în zilele de azi, prea suntem (să fiu iertat) altfel decât chiar bunul Dumnezeu a vrut să fim atunci când ne-a lăsat să împărăţim Pamântul. De când ne-am născut şi până azi (cei care mai trăim, că unii s-au dus… vie amintirea lor) tragem o raită prin viaţă fără să înţelegem ce ni se întâmplă, de unde ni se trage, cum se zice. N-o s-o luăm de la-nceputuri, ci, de undeva mai aproape de noi. Deci, până în ′89, erau de vină, pentru cum o ducem, doar Ceauşescu şi comuniştii. După, în primii 5-10 ani, greaua moştenire. Apoi, greaua moştenire după guvernările PDSR-PSD, CDR, PDL, PSD-PNL. Au trecut, prin viaţa/soarta noastră, atâtea iniţiale, că-ţi vine lehamite, dar n-avem ce face, am fost şi suntem la mila lor. Şi ce poţi să pui în loc, când alegi, o dată la patru ani, decât urmaşii urmaşilor? (Căpitane, nu fi trist…). Mondiala regulă a democraţiei zice că ai democraţie-libertate atâta timp cât ea nu dăunează altuia. Adică, dacă vii la putere, ai grijă de români, nu doar de câţiva votanţi ai tăi. Aşa e azi, ca-ntotdeauna, unii sunt mai cu moţ ca alţii, şi lor li se cuvine totul, cu vârf şi îndesat (ştiţi vorba tovarăşei: «Nicule, dacă noi nu muncim şi avem de toate, da` ăia care muncesc, îţi dai seama?»… Probabil era visul comunist despre RAI, unde, vorba lui Călinescu, îngerii n-au puţă, altfel…).
,,Domnilor, Condiţia Umană. Spuneţi-mi cum stăm cu ea, apoi vorbim”, îmi zicea directorul liceului la care eram elev. Să vedem cum stăm. Stăm rău de tot. Ne-am câinit (ştiţi vorba, duce o viaţă de câine, vai de el), ne-am stricat la suflet şi la minte, de prea multe neajunsuri, mâncare pe sponci (au uitat toţi de coşul zilnic). Pe vremea lui Ceauşescu, alimentaţia raţională (ştiinţifică) s-a transformat în raţionalizarea alimentelor. Ce bine-ar fi ca, azi, să nu găseşti să cumperi (că ne-am descurca), dar să ai cu ce (cu asta nu ne mai descurcăm). Preţurile depăşesc salariile, sus se petrec chestii incredibile (bârfe, prostii, hoţii, şmecherii etc.), la ţară (adică, în mediul rural, unde trăieşte jumătate din populaţia ţării), se anunţă anual secetă, apoi furtuni şi grindină, deci altă sărăcie (serial, nu alta, în ultimii ani), la oraş nu mai ştii cum să faci faţă la întreţinere şi bănci, coşul zilnic e o glumă care nu se mai spune. Trai nineacă, însă, pentru unii la care le-a pus dumnezeul politicii (substantiv comun) mâna în cap, fără să se uite. Şi, pentru ca românul să uite de toate (ca să uite de toate, el se uită la televizor), iată trei întâmplări ciudate şi una teribilă.
Prima, şi cea mai vânturată în toată media, pentru a nu mai fi văzute celelalte două, şi nu numai: Corona virus, spaima Lumii… No comment. Celelalte două, care trebuiau să treacă neobservate: Criza politică şi Criza economică (ambele ridicole pentru cine ştie să citească sau să se exprime în limba română, dar puse în scenă cu abilităti penibile de CCR-ul înscris în PSD). Interesant e că astea vin imediat ce, graţie coabitării dintre CCR şi PSD, a fost rezolvată elegant criza din justiţia cea independentă de politic şi de ea însăşi printr-o grevă neanunţată a justiţiabililor. Aşa se revine la Condiţia Umană şi la unul din elementele ei de bază, informarea/cultura, nu prostirea pe faţă. Apoi, mai sunt, umilirea prin înfometare, cu rezultatul groaznic de popor bolnav. Conştientizează cineva că poporul român (cu excepţia celor 10-15% care fac parte din găştile care se perindă la guvernare şi a celor 5%, zic eu, care au furat cât s-a putut şi fură cât se poate – vezi procesele în derulare), e înfometat? Pare incredibil, dar e adevărat. Să se treacă, într-o nouă Constituţie, dacă va fi cineva în stare (dar ce interes să aibă!), de care se vorbeşte, dar la care nu se lucrează, articolul unic: CONDIŢIA UMANĂ A POPORULUI ROMÂN.
