Mehedinți: Deputatul Cupă salută înlocuirea șefului PMP Mehedinți

Iulian Gogonea
2 Min Read

Deputatul Ion Cupă, mehedințean de baștină, actual vicepreședinte național al PMP este încântat de schimbarea din funcție a președintelul interimar al PMPMehedinți Vlad Roșca cu Nicolae Ivășchescu: ,,Desemnarea, în ședința de ieri a Consiliului Național Executiv, a domnului Nicolae Ivășchescu în funcția de președinte interimar al PMP Mehedinți, în locul domnului Răzvan Roșca, este o decizie menită să întărească organizația județeană, marcând un restart politic absolut necesar. Domnul Ivășchescu are experiența politică necesară în vederea pregătirii adecvate a PMP Mehedinți pentru competițiile electorale ale acestui an. Există și în județul Mehedinți o așteptare pozitivă a cetățenilor față de PMP care poate și trebuie să fie valorificată la maximum. În calitate de vicepreședinte național al PMP sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună care să ne permită să atingem și în județul Mehedinți, la fel ca și în celelalte județe ale regiunii, obiectivul strategic, acela de a fi reprezentați, prin votul cetățenilor, în cat mai multe structuri ale administrației publice locale. Oltenia poate fi un motor puternic al PMP în alegerile locale și parlamentare din acest an” a declarat deputatul Ion Cupă. Fostul președinte al PMP, tânărul Vlad Roșca este avocat de profesie și ocupă funcția de consilier local în Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin.

Share This Article