miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

„Tricolorii” au pierdut în fața Israelului

Naționala masculină de baschet a fost învinsă în cel de-al doilea meci din preliminariile EuroBasket 2021, în deplasare, de reprezentativa Israelului.
Jucătorii antrenați de Tudor Costescu au cedat la Tel Aviv cu scorul de 87- 63, după ce la pauza mare erau conduși cu 43-38. „Tricolorii” au ajuns astfel la cea de-a doua înfrângere în Grupa A a preliminariilor FIBA EuroBasket 2021, după insuccesul în fața campioanei mondiale en-titre Spania.
Emanuel Cățe a fost din nou cel mai bun jucător al României, cu 10 puncte și 10 recuperări.
Pentru România au mai jucat Mirel Dragoste (marcator a 11 puncte), Tudor Gheorghe, Radu Vîrnă, Alex Olah, Lucas Tohătan, Giordan Watson, Iulian Orbeanu, Bogdan Popa, Bogdan Ţîbîrnă, Mihai Marius Măciucă și Dragoş Diculescu.
După două etape, naționala Israelului este în fruntea grupei, cu 4 puncte, urmată de Polonia, 3 puncte, Spania, 3 puncte și România, 2 puncte. Primele două clasate vor obține biletele pentru turneul final ce va avea loc în Germania, Georgia, Italia și Cehia.
Programul meciurilor pentru „tricolori”
România – Polonia (27 noiembrie 2020)
Spania – România (30 noiembrie 2020)
România – Israel (18 februarie 2021)
Polonia – România (21 februarie 2021)


SPORTS-NET GROUP

Politica