Explozia produsă noaptea trecută într-un bloc din Slatina nu a afectat structura de rezistenţă a clădirii. Oamenii s-au întors în casele lor.
Prefectul de Olt, Florin Homorean, a precizat, pentru Jurnalul Olteniei, că expertiza tehnică efectuată de specialişti la faţa locului a arătat că nu sunt probleme structurale la blocul în care a avut loc explozia.
Oamenii sunt deja în casele lor. Echipajele de intervenţie de la distribuitorul de gaze vor verifica fiecare apartament.
Primăria va face curăţenie în cele două locuinţe afectate.
Reamintim că explozia urmată de un incendiu s-a produs noaptea trecută din cauza unei acumulări de gaze la centrala termică a unei garsoniere. O femeie de 75 ani şi un bărbat de 81 ani, care se flau în locuinţa în care avut loc deflagraţia, au suferit arsuri şi au fost transportaţi la spital. Alte două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unor atacuri de panică.
Pompierii au evacuat 79 de oameni din bloc în timpul intervenţiei de stingere a incendiului.
În urma incendiului au ars bunurile din garsoniera afectată și de explozie și a fost afectată și garsoniera alăturată.
“Peste 30 de pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj CBRN ( Chimic, Biologic, Radiologic, Nuclear ), o autospecială pentru transport efective și patru autospeciale pentru primă intervenție, au intervenit în municipiul Slatina, strada Aleea Mărului, la o explozie urmată de incendiu, produsă la o garsonieră situată la etajul al treilea.
La fața locului au intervenit și trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt.
Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului, concomitent cu evacuarea persoanelor aflate în bloc.
În garsoniera la care s-a produs explozia se aflau două persoane, o femeie, în vârstă de 75 de ani, găsită conștientă, cu arsuri de gradul II la nivelul capului și suspiciune de fractură la membrul superior stâng și un bărbat, în vârstă de 81 de ani, găsit conștient, cu arsuri de gradul II la membrul superior drept. Cele două victime au fost transportate la UPU Slatina. La fața locului a fost asistată și o femeie, cu atac de panică, dar aceasta a refuzat transportul la spital.
Ulterior, un echipaj SAJ, a transportat la UPU Slatina o altă femeie, cu probleme respiratorii”, conform ISU Olt.
sursa foto: adevarul.ro