Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au identificat în trafic un bărbat, de 51 de ani, din comuna Aninoasa, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 66 Plopșoru, având o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, după care oamenii legii i-au suspendat dreptul de a mai conduce.
Cetățeanul nu s-a lăsat impresionat de sancțiunea primită și s-a urcat, din nou, la volan: „În aceeași zi, bărbatul a fost depistat, din nou, de polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni, în timp ce conducea același autoturism, având o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat și fiind în perioada de suspendare a dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice (drept care îi fusese suspendat cu câteva ore mai devreme)”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea unui autoturism pe drumurile publice, de o persoană aflată sub influența alcoolului și care se află în perioada de suspendare a dreptului de a conduce.