marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Recidivistul Cocoroiu Marian, arestat pentru crimă

Cuțitașul care în urmă cu câteva zile a omorât un tânăr în Drobeta Turnu Severin a fost arestat pentru 30 de zile de către un complet de judecată de la Tribunalul Mehedinți. Autorul oribilei fapte este recidivist și se numește Marian Petre Cocoroiu după cum reiese din postarea publică de pe site-ul oficial Tribunalului Mehedinți.

,,În baza art.226 alin.1 Cpp, rap. la art.223 alin.2 Cpp şi art.202 alin.1, 3 şi 4 lit.e Cpp, Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi faţă de inculpatul COCOROIU PETRE MARIAN, cu antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin.1 C.p.. În baza art. 226 alin.2 Cpp, dispune arestarea preventivă a inculpatului COCOROIU PETRE MARIAN, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 08.02.2020 până la 08.03.2020, inclusiv. În baza art. 230 Cpp. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat, mandat ce se va executa potrivit art. 230 al.4 C.p.p. În baza art.275 alin.3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 626 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, Popescu Costinel, potrivit delegaţiei nr. 285/08.02.2020 va fi avansată din fondurile M.J. Cu drept de contestaţie în 48 ore”, se arată pe portatul Tribunalului Mehedinți.

Potrivit anchetatorilor, vineri seară,  în municipiul Drobeta Turnu Severin, un tânăr de 35 de ani a fost înjunghiat de un alt bărbat de 30 de ani, ambii din Turnu Severin. Cei doi consumaseră alcool împreună,  iar la un moment dat, între ei a izbucnit un conflict spontan. De aici până la un atac cu cuţitul nu a fost decât un pas. Fapta s-a petrecut în cartierul CET Nord, în spatele Şcolii Generale nr.4 , la blocul de garsoniere. Poliţia a fost sesizată printr-un apel la 112 şi imediat la faţa locului s-a deplasat o echipă de criminalişti şi un echipaj SMURD. Bărbatului înjunghiat i s-au aplicat manevrele de resuscitare, dar din nefericire loviturile primite i-au fost fatale. Autorul crimei a fost reţinut de poliţie în circa 30 de minute de la comiterea faptei. Fiind și recidivist, Marian Cocoroiu riscă ani grei de închisoare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica