sâmbătă, septembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu va avea o linie de gardă permanentă pe urgențe stomatologice

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu va avea o linie de gardă permanentă pe urgențe stomatologice. Unitatea medicală are angajați, în prezent, doi medici stomatologi, iar în perioada următoare vor mai fi angajați alți doi.

Cabinetul stomatologic funcționează în cadrul Unității de Primiri Urgențe, potrivit igj.ro

Managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a declarat: „În momentul de față, noi avem angajați doi medici stomatologi, iar prin angajarea altor doi medici, ne dorim să avem linie de gardă permanentă la Unitatea de Primiri Urgențe, pentru că în momentul de față nu este asigurată această asistență medicală la nivelul județului Gorj. Condiția obligatorie pentru a avea linie de gardă este să avem minim patru medici. Sperăm că posturile scoase la concurs vor fi ocupate și atunci vom face demersurile pentru înființarea liniei de gardă“ .

Policlinica Buna Vestire Craiova

20 de medici stomatologi concurează pentru ocuparea celor două posturi scoase la concurs în cadrul Unității de Primiri Urgențe. Un dosar a fost respins, dar candidatul poate să-și completeze dosarul și să-l depună în termen de cinci zile. În prezent, în cadrul cabinetului stomatologic din Spitalul Județean de Urgență sunt angajați doi medici. Printre medicii care s-au înscris la concurs se numără Costin Cheznoiu, Andrei Gheorghescu, Mihai Mincea sau Lia Alina Manasia.

Gorjenii vor putea veni la Spitalul Județean pentru a scăpa de durerea de dinți. Dumitru Vienescu a spus că există dotarea necesară pentru a-și desfășura activitatea în condiții bune: „Cabinetul există și are dotarea necesară, dar nu avem personal pentru a putea funcționa în cele trei ture, inclusiv gardă obligatorie“.

Politica