Un bărbat în vârstă de 41 de ani, fost polițist local, este cercetat de oamenii legii pentru furt. Se pare că acesta a fost filmat în timp ce sustrăgea un pachet de țigări dintr-o mașină parcată. Bărbatul este din municipiul Târgu Jiu și s-a pensionat pe caz de boală.
„La data de 3 februarie, patrula de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, în timp ce se afla în executarea serviciului de patrulare pe raza municipiului, a surprins un bărbat de 41 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care ar fi sustras un pachet de țigarete dintr-un autoturism parcat pe strada Prahova, din municipiul Târgu Jiu, aparținând unui bărbat de 33 de ani, din localitate”, a transmis Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele individului și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Totodată, persoana vătămată și-a primit țigările înapoi.