luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Clariant, Anhui Guozhen şi Chemtex anunţă semnarea acordului de licenţă pentru tehnologia sunliquid®

  • Acesta este primul acord de licenţă semnat de Clariant pentru tehnologia sunliquid® în China şi cea de a treia licenţă acordată până acum  
  • Companiile Anhui Guozhen şi Chemtex au decis să formeze un consorţiu pentru construirea unei fabrici comerciale de producere a etanolului celulozic la scară largă, folosind tehnologia sunliquid®, în provincia Anhui
  • Iniţial, producţia anuală va fi de 50.000 tone de etanol celulozic, însă capacitatea se poate dubla, unitatea devenind astfel una dintre cele mai mari fabrici de a doua generaţie din China, la acest moment

Clariant, companie inovatoare axată pe produse chimice de specialitate, Grupul Anhui Guozhen, o companie chineză specializată în energie din surse regenerabile şi Chemtex Chemical Engineering, o companie multinaţională de inginerie, au semnat acordul de licenţă ce permite utilizarea tehnologiei  sunliquid® pentru producţia etanolului celulozic.

Grupul Anhui Guozhen şi Chemtex au decis să formeze un consorţiu, cu scopul de a construi o fabrică comercială la scară largă, destinată producţiei de etanol celulozic din reziduuri agricole. În acest context, Clariant a acordat consorţiului licenţa pentru utilizarea tehnologiei sunliquid®.

Implementarea proiectului şi operarea fabricii vor fi realizate de consorţiul format din Anhui Guozhen şi Chemtex, într-o zonă greenfield a oraşului Fuyang, din provincia Anhui, regiunea Râului Yangtze-Huai, în estul Chinei. Pentru construcţia unităţii de producţie va fi utilizat terenul pus la dispoziţie de Grupul Anhui Guozhen, dar şi reţeaua de infrastructură din împrejurimi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În primă etapă, fabrica va avea o capacitate anuală de 50.000 de tone de etanol celulozic, cifră ce poate fi dublată în a doua etapă (50.000 de tone în fiecare etapă), devenind astfel una dintre cele mai mari unităţi de producţie din China, la acest moment. Evaluările în detaliu ale proiectului şi pregătirile pentru faza de proiectare sunt în curs de desfăşurare.

„Pentru Clariant, China reprezintă o piaţă de referinţă, în care dorim să ne consolidăm în continuare poziţia. Obiectivul ţării este de a avea un conţinut de 10% de bioetanol în combustibilii pentru transport la nivel naţional, în următorii câţiva ani. Aceste angajamente de reglementare oferă perspective substanţiale de creştere pentru tehnologia noastră, sunliquid®, deoarece stimulează cererea de biocombustibili avansaţi”, a declarant Hans Bohnen, Director Operaţiuni la Clariant. „Aşadar, semnarea unei licenţe pentru utilizarea tehnologiei sunliquid®, cu doi jucători chinezi renumiţi, reprezintă o etapă strategică importantă, şi oportunităţi de afaceri promiţătoare.”

„Guozhen îşi propune să fie un pionier în domeniu şi vrea să investească în prima unitate de producţie comercială a etanolului celulozic din China. Suntem încântaţi că vom colabora cu Clariant şi Chemtex, două companii cu experienţă, alături de care vom contribui la protecţia mediului şi la progresul ecologic al Chinei”, spune Li Wei, Fondator şi Membru al Consiliului de Administraţie al Grupului Guozhen.

„În calitate de furnizor global de soluţii industriale în domeniul biocombustibililor, substanţelor chimice, polimerilor, fibrelor şi prelucrării gazelor, Chemtex are o experienţă vastă în parteneriatul cu companiile de renume din domeniul tehnologiei, în special pe piaţa chineză. Datorită acestor parteneriate, Chemtex a acumulat cunoştinţe semnificative la nivel mondial, în proiecte de primă generaţie şi de etanol celulozic. În China, suntem prezenţi de peste 40 de ani, timp în care am realizat peste 100 de fabrici. Această expertiză va contribui semnificativ în colaborarea dintre Anhui Guozhen, Clariant şi Chemtex, pentru ca primul proiect de origine chineză, destinat producţiei etanolului celulozic la scară comercială, să fie un real succes”, adaugă Sean Ma, Preşedinte şi CEO la Chemtex.

Pentru regiunea Anhui, construcţia fabricii reprezintă o investiţie importantă în tehnologii ecologice şi sustenabile. În zonă, agricultura este foarte dezvoltată, acest lucru garantând abundenţa materiei prime pentru fabrica de etanol celulozic. Prin utilizarea materiei prime locale, cum sunt paiele de grâu şi porumb, economiile de gaze cu efect de seră pot fi maximizate şi astfel vor apărea oportunităţi suplimentare de afaceri, în cadrul lanţului de aprovizionare a fabricii.

Etanolul celulozic produs în Fuyang va fi utilizat pe piaţa chineză a combustibililor, în amestec cu benzina, astfel încât produsele să întrunească reglementările naţionale în vigoare. Etanolul celulozic produs cu ajutorul  tehnologiei sunliquid® reduce cu aproximativ 95% emisiile de gaze cu efect de seră, în comparaţie cu benzina.

Prima licenţă Clariant pentru utilizarea tehnologiei sunliquid® a fost acordată companiei Enviral, un producător de biocombustibili din Slovacia, în 2017. Cea de a doua licenţă a fost acordată în 2019 companiei poloneze ORLEN Południe.

De asemenea, Clariant operează o fabrică precomercială în Straubing-Germania, din iulie 2012.

În România, Clariant construieşte la Podari prima fabrică sunliquid®, care va produce la scară largă etanol celulozic obţinut din reziduuri agricole.

Politica