După ce Pro România l-a anunţat drept candidat la funcţia de primar al Craiovei pe Eduard Ciceu, un alt partid lansează candidatul pentru această funcţie.
Este vorba despre Partidul Alternativa Dreaptă care îl propune craiovenilor pe Emil Iulian Mladin, antreprenor, ca primar al Craiovei.
“Am reflectat cu privire la intenţia mea de a mă implica în alegerile locale din Craiova, pentru funcţia de primar şi am ajuns la concluzia fermă că este mult mai potrivit şi cu mult mai multe şanse de reuşită să candidez în echipa Alternativa Dreaptă (AD) pentru Craiova şi Dolj. Prin urmare, anunţ că m-am înscris în partidul AD şi pregatesc împreună cu colegii primii paşi în vederea participării. Prin profilul meu de întreprinzător, de persoană activă în mediul privat, de antreprenor cu rezultate clare şi fără datorii la stat, aduc alternativa reală de candidat înaintea oltenilor din Bănie şi cu responsabilitate le voi solicita voturile pentru a demara schimbarea dorită de foarte mulţi: oameni corecţi în administraţia publică locală, cu experienţă managerială relevantă, care prin implicare şi dedicare, pot schimba în bine Craiova şi Dolj, ne spune Emil Iulian Mladin”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii partidului.