vineri, ianuarie 10, 2025

Ultima ora

Sport

Concertele anului 2020: Celine Dion vine pentru prima oară la Bucureşti

Anul 2020 o aduce în România, pentru prima dată, pe Celine Dion, care va susţine un concert extraordinar, pe 29 iulie, pe Arena Naţională, în cadrul turneului „Courage World Tour”.

Vor reveni la Bucureşti, în acest an, Judas Priest, Lara Fabian, Pink Martini, David Garrett şi Helena Paparizou.

Și artista de origine finlandeză Tarja Turunen revine în România pe 23 ianuarie. Starul finlandez va prezenta un concept ce se va desfăşura exclusiv la Bucureşti, pe scena Circului Metropolitan: o viziune 360 de grade susţinută de proiecţii special gândite să le ofere spectatorilor o experienţă la superlativ, după cum susţin organizatorii.

Lara Fabian revine la Bucureşti pe 3 februarie cu un concert care face parte din „50 World Tour”, turneu ce promovează „Papillon”, al 14-lea material de studio din carieră şi al 10-lea album în limba franceză. Spectacolul, reprogramat, după ce în luna noiembrie artista şi-a anulat cele două reprezentaţii de la Bucureşti din cauza unei probleme de sănătate, marchează a 50-a aniversare a artistei şi cei peste 30 de ani de carieră. Lara Fabian împlineşte 50 de ani pe data de 9 ianuarie. Setlistul din România include şi un duet cu Horia Brenciu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mariza, îndrăgita stea a muzicii fado, revine şi ea pe scena Sălii Palatului, pe 7 martie, pentru un nou şi inedit concert de sonorităţi portugheze veritabile.

Cunoscuta formaţie Boney M va susţine pe 8 martie un concert aniversar tot la Sala Palatului. Trupa sărbătoreşte 45 de ani de activitate, setlistul urmând să cuprindă cele mai frumoase piese din discografia formaţiei, melodii precum „Daddy Cool”, „Rasputin”, „Rivers of Babylon”, „Brown girl in the ring” şi „Sunny”. Evenimentul va fi deschis de Precious Wilson, vocea originală a grupului Eruption.

Tot în luna martie, pe data de 30, revine la Sala Palatului Pink Martini. Trupa americană va fi însoţită de solista China Forbesc, cooptată în orchestră în 1995 de Thomas Lauderdale, fostul său coleg de la Harvard. A doua zi, pe 31 martie, formaţia va cânta şi în clubul Fratelli Studios.

Goran Bregović va susţine la Bucureşti, pe 2 aprilie, un nou show în care va cânta toate hit-urile din carieră, alături de trupa sa – Wedding & Funeral Orchestra.

Trupa Cargo, cu Adi Bărar – chitară, Adrian Igrişan – voce, Tavi Pilan – tobe, Ionuţ Cârjă – clape şi Alin Achim – bass, va aniversa 35 de ani de la înfiinţare cu un concert care va avea loc pe 16 mai la Arenele Romane.

A doua ediţie a Retro Music Festival va avea loc, anul viitor, la Romexpo, în perioada 29 – 31 mai. Printre artiştii care au fost deja confirmaţi se numără Bosson, A la Carte, East 17, Solid Base, Ken Laszlo, Afric Simone, Ryan Paris, Dschinghis Khan, Cappella, Dr. Alban, Gibson Brothers, Elena Paparizou, Vick Krishna fka. the Underdog Project, C&C Music Factory.

Toto Cutugno, celebrul cantautor italian în vârstă de 76 de ani, va susţine un nou concert la Sala Palatului pe 29 mai. Cu acest prilej, „L’italiano vero” va sărbători 50 de ani de activitate. El va cânta cele mai bune piese din întreaga sa discografie – „L’italiano”, „Serenata”, „Solo noi”, „Innamorati”, „Insieme”, „Una domenica italiana”, „Le mamme”, „Emozioni”, „Gli amori”, „L’ete indien” sau „Et si tu n’existais pas”.

Formaţia suedeză de symphonic metal Therion revine în România în 2020 în cadrul Maximum Rock Festival, în perioada 13 – 14 iunie, la Arenele Romane.


Tot la Arenele Romane, pe 21 iulie, revine şi Judas Priest în cadrul turneului aniversar 50 Heavy Metal Years. Turneul celebrează 50 de ani de activitate a britanicilor, iar fanii vor avea parte de un setlist „croit” pe istoria plină de hituri a trupei.

Câştigătoare a două premii Oscar şi a cinci premii Grammy, Celine Dion va susţine în premieră în România un concert extraordinar, în cadrul turneului „Courage World Tour”, pe 29 iulie pe Arena Naţională.

David Garrett, superstarul care a cucerit publicul din România în 2018 cu două reprezentaţii sold-out ale concertului „Explosive Live”, revine pentru două concerte la Bucureşti şi Cluj-Napoca. Concertele fac parte din turneul mondial „Unlimited Live” şi vor avea loc pe 21 octombrie la Sala Palatului din Capitală, iar pe 23 octombrie la BT Arena din Cluj-Napoca. Folosind o tehnologie inovatoare de ultimă generaţie pentru a crea o fuziune între componenta muzicală şi vizuală cu experienţa unui concert-cinematografic uimitor, violonistul îi va cuceri pe admiratorii din România cu melodii noi, cu aranjamente muzicale unplugged, precum şi cu cele mai emoţionante interpretări ale celor mai apreciate hituri internaţionale.

Politica