miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Gorj. Percheziții la bărbatul suspectat că a aruncat în aer un bancomat și a furat 177.000 de lei

Poliţiştii din județul Gorj fac, miercuri dimineaţă, percheziţii în casa unui bărbat de 32 de ani, bănuit că a aruncat în aer un bancomat din localitatea Polovragi, în 20 octombrie. A fost furată suma de 177.000 de lei, informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Țuhașu, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Gorj, în baza probatoriului administrat în cauza privind furtul sumei de 177.000 lei dintr-un ATM -Agenția Polovragi, au reușit identificarea unuia dintre autori, un bărbat de 32 ani din județul Gorj.

Poliția a descins la două locații, care aparțin suspectului. Surse susțin că perchezițiile au fost făcute în localitățile Bumbești-Pițitc și Novaci. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Incidentul a avut loc în luna octombrie dimineaţa în comuna Polovragi, când persoane necunoscute au aruncat în aer un bancomat și au furat banii.

Politica