marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Olt. ALRO Slatina va primi un ajutor de stat substanțial

Marii consumatori urmează să primească ajutoare de stat, printre aceștia numărându-se și ALRO Slatina, care, potrivit unor surse guvernamentale, va beneficia de cei mai mulți bani. La această decizie a Guvernului Orban au cântărit foarte mult discuțiile pe care șefii ALRO le-au purtat cu miniștrii Economiei și Mediului și cu premierul României, Ludovic Orban, în cadrul unor întâlniri mijlocite de deputatul de Olt Gigel Știrbu, scrie olt-alert.ro

În cadrul discuțiilor, reprezentanții producătorului de aluminiu le-au expus guvernanților situația grea prin care marii consumatori trec, trebuind să plătească utilități foarte scumpe, lucru care a făcut ca ALRO să treacă anul acesta de la profit la pierdere. 

Astfel,  Guvernul României a elaborat un proiect de lege pentru „modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare şi pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi sub-sectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Proiectul a fost pus în primă citire la ședința guvernului de vineri, urmând ca, în următoarea ședință, să fie adoptat.

Potrivit unor surse guvernamentale, ALRO ar urma să primească cel mai mare ajutor financiar de la stat, în valoare de circa 100 de milioane de euro, aferent anilor 2018, 2019 și 2020.

Luna trecută, reprezentanții ALRO, în frunte cu directorul general Gheorghe Dobra și cu președintele Consiliului de Administrație, Marian Năstase s-au întâlnit cu ministrul Economiei, Virgil Popescu, și cu ministrul Mediului, Costel Alexe, cărora le-au explicat că evenimentele politice internaționale, precum tarifele americane privind importurile, măsurile de răspuns ale Chinei sau negocierile Brexit-ului au creat incertitudini în industrie și s-au reflectat într-un comportament prudent al clienților din domeniul aluminiului, iar acest lucru s-a reflectat în rezultatele raportate pentru primele nouă luni ale anului 2019 de marile companii din industria aluminiului.

Politica