În Mehedinți, în preajma Sfintelor Sărbători de iarnă, corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei va susţine în mai multe locaţii concertul de colinde intitulat „Vin colindătorii, cum veneau odată!”.
Repertoriul va cuprinde colinde bizantine, colinde româneşti armonizate, colinde tradiţionale culese din zona de nord a judeţului Mehedinţi şi mult îndrăgitele colinde din Ardeal. Ca şi în alţi ani aceste concerte au şi un scop caritabil. Cei prezenţi pot dona pentru ajutorarea copiilor bolnavi de cancer, din judeţul Mehedinţi, care au nevoie de susţinere financiară pentru diverse nevoi determinate de această necruţătoare boală!
Periplul muzical al colindătorilor se va desfăşura după următorul program:
17 decembrie – ora 12.00 – Căminul de bătrâni de la Gura Văii
– ora 18.00 – Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Vînju Mare
18 decembrie – ora 18.00 – Palatul Culturii din Drobeta Turnu Severin
19 decembrie – ora 13.00 – Penitenciarul Drobeta Turnu Severin
20 decembrie – ora 17.00 – Cetatea Medievală a Severinului
22 decembrie – ora 12.00 – Mănăstirea Sfânta Ana din Orşova
26 decembrie – Sfânta Liturghie şi Concert de Colinde la Catedrala Episcopală cu prilejul hramului Episcopiei Severinului şi Strehaiei
27 decembrie – Sfânta Liturghie şi Concert de Colinde în Orşova – Parohia Orşova Sud