Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând din data de 1 decembrie 2019, o monedă din aur cu tema Istoria aurului – moneda de 50 lei cu milesimul 1922 şi o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Ion I.C. Brătianu, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat al BNR, moneda din aur va avea următoarele caracteristici: forma rotundă, diametru de 13,92 mm, greutatea de 1,224 grame, calitate proof, cant zimţat, iar valoarea nominală va fi de 10 lei.
Aversul monedei redă reprezentarea aversului monedei din aur de 50 lei cu milesimul 1922, inscripţia „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, anul de emisiune „2019” şi stema României.
Reversul monedei redă reprezentarea reversului monedei din aur de 50 lei cu milesimul 1922 şi inscripţia pe două rânduri „ISTORIA AURULUI MONEDA DE 50 LEI 1922”.
Bancnota va avea următoarele caracteristici: dimensiuni 147 x 82 mm, cu o toleranţă de ą 1 mm; culoare predominantă – albastru, imprimată în tehnică mixtă plană/în relief, pe suport de polimer.
Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: în partea dreaptă, în prim-plan, portretul lui Ion I.C. Brătianu, dedesubt, numele acestuia şi anii de viaţă, respectiv „ION I. C. BRĂTIANU 1864-1927”, iar în centru o imagine a plăcii Ordinului Carol I, ordin pe care Ion I. C. Brătianu l-a primit în anul 1922. În plan secund, în zona centrală, se află o imagine de interior a Ateneului Român.
Tot pe avers mai sunt imprimate: stema României, denumirea băncii centrale „BANCA NAŢIONALA A ROMANIEI” şi medalionul cu sigla BNR. Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos pe orizontală, în cifre, „100”, în partea centrală, jos, pe orizontală, pe două rânduri, în litere, „LEI UNA SUTĂ”, în dreapta jos pe verticală, în litere „UNA SUTĂ LEI” şi în dreapta sus pe verticală, în cifre, „100”.
În partea centrală, stânga sus, se află medalionul cu elementul de suprapunere, reprezentând o stilizare a unui luminator de pe cupola interioară a Ateneului Român.
Semnăturile guvernatorului şi casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere.
„Data punerii în circulaţie, respectiv ‘1 decembrie 2019’, este imprimată pe verticală, în dreapta bancnotei. Pe fondul bancnotei, sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate”, spune BNR.
Pe reversul bancnotei, compoziţia grafică include: în stânga, o imagine de epocă a fostului palat al Adunării Deputaţilor a Parlamentului României, actualmente Palatul Patriarhiei, şi, central, o imagine a reversului însemnului Ordinului Carol I.
În partea de jos a bancnotei este imprimat pe orizontală, pe două rânduri, textul: „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILOR”. Sus, pe orizontală, se află denumirea băncii centrale, „BANCA NAŢIONALĂ A ROMANIEI”, iar sigla BNR este poziţionată în dreapta sus şi în stânga jos. În partea centrală, dreapta sus, se află medalionul cu elementul de suprapunere, reprezentând o stilizare a unui luminator de pe cupola interioară a Ateneului Român.
Valoarea nominală este imprimată astfel: pe verticală în stânga sus şi în centru jos, în cifre, „100”, pe orizontală, în stânga sus, în zona seriei şi în dreapta jos, tot în cifre, „100”, şi în stânga jos, în litere, „UNA SUTĂ LEI”. Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate.
Seria şi numărul bancnotei sunt tipărite cu litere şi cifre, în două culori, roşu şi negru, astfel: în stânga pe orizontală, cu cerneală roşie, cu caractere de înălţime crescătoare şi în dreapta pe verticală, cu cerneală neagră şi caractere de aceeaşi înălţime.
În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă destinate publicului.
Moneda din aur cu tema Istoria aurului – moneda de 50 lei cu milesimul 1922, ambalată în capsule de metacrilat transparent, va fi însoţită de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Bancnota aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Ion I. C. Brătianu, va fi inclusă într-un pliant de prezentare.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur cu tema Istoria aurului – moneda de 50 lei cu milesimul 1922, inclusiv broşura de prezentare, este de 440 de lei.
Preţul de vânzare al bancnotei aniversare pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Ion I. C. Brătianu este de 150 de lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare.
Moneda din aur cu tema Istoria aurului – moneda de 50 lei cu milesimul 1922 şi bancnota aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Ion I. C. Brătianu, au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a monedei din aur şi a bancnotei aniversare pentru colecţionare se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.