miercuri, octombrie 2, 2024

Ultima ora

Sport

Hotărâre definitivă după 6 ani! Evazioniștii de la Zahărul Corabia au obținut reducerea pedepselor la apel

Curtea de Apel Craiova a finalizat judecarea apelurilor declarate de evazioniştii de la Zahărul Corabia împotriva sentinţei Tribunalului Dolj prin care au fost condamnaţi la peste 100 de ani de puşcărie. Instanța de apel a redus pedepsele inculpaților la jumătate și doar 4 dintre ei urmează să le execute. 18 persoane au fost trimise în judecată în dosarul „Zahărul Corabia”, fiind acuzate de o evaziune fiscală de aproximativ 4,5 milioane euro prin achiziţii intracomunitare, 16 dintre ele fiind condamnate şi două achitate în septembrie 2016 de magistraţii Tribunalului Dolj.

Reamintim că gruparea a fost destructurată în urmă cu șapte ani, pe 5 noiembrie 2012, când poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au descins la 10 locaţii – locuinţe şi sedii de societăţi comerciale – majoritatea din Craiova şi comunele limitrofe, dar şi din Corabia şi Caracal, judeţul Olt, Ilfov şi Bucureşti, aparţinând suspecţilor. Aceştia erau acuzaţi că au obţinut beneficii financiare substanţiale, utilizând 24 de societăţi comerciale înfiinţate special pentru derularea de activităţi comerciale ilegale cu zahăr şi ulei. Astfel, potrivit anchetatorilor, suspecţii au înfiinţat, în Bulgaria şi Ungaria, mai multe societăţi comerciale în numele cărora erau efectuate achiziţii intracomunitare de mărfuri din România, scutite de plata TVA. În realitate, prin utilizarea de documente false, mărfurile erau comercializate pe teritoriul României, fără plata taxelor şi impozitelor aferente, prin intermediul altor societăţi comerciale, controlate tot de membrii grupării. După cum au mai comunicat anchetatorii, cu titlu de exemplu, prin intermediul uneia dintre aceste societăţi, respectiv SC Zahărul Corabia SA, a fost creat un prejudiciu de peste 6.300.000 lei, prin înregistrarea fictivă a aproximativ 10.000 tone de zahăr, ca fiind livrare intracomunitară, lucru ce nu corespundea realităţii. Pe 6 noiembrie 2012, nu mai puţin de 14 persoane au fost reţinute în acest dosar. Toţi cei 14 au fost arestaţi preventiv la momentul respectiv, însă, ulterior, cu toţii au fost eliberaţi, majoritatea fiind plasaţi sub control judiciar de instanţele craiovene.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au finalizat cercetările şi au trimis în judecată 18 persoane în acest dosar de amploare, care s-a înregistrat pe 30 aprilie 2013, pe rolul Tribunalului Dolj, gruparea fiind acuzată de un prejudiciu total, cauzat prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat, estimat la 4,5 milioane de euro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tribunalul Dolj a pronunţat pe 13 septembrie 2016 sentinţa. Astfel, cinci inculpaţi au fost condamnaţi la câte 10 ani de închisoare. Este vorba de P. F., D. A., P. A., P. A. şi C. I. L. La opt ani de închisoare a fost condamnat S. H., iar alţi 10 inculpaţi au primit pedepse cuprinse între 5 şi 7 ani de detenţie: „Aplică inculpatului C. C. pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatului M. C. pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatului M. S. pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatului V. I. M. pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatei D. G. pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatei P. D. pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatului A. R. pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatului J. I. C. pedeapsa principală cea mai grea de 7 aniînchisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatului M. A. A. pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatului U. D. C. pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…)”, a decis Tribunalul Dolj. 

Atât cei 16 inculpaţi condamnaţi, cât şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au declarat apel, iar miercuri, 27 noiembrie a.c., Curtea de Apel Craiova a pronunțat sentința definitivă. Instanța a admis apelurile inculpaților, care totalizează acum puțin peste 50 de ani de închisoare, însă numai patru dintre ei au mai primit pedepse cu executare, câte 7 ani, față de 10 cât primiseră la Tribunalul Dolj: P. F.- 7 ani închisoare; D. A. – 7 ani închisoare; P. A. – 7 ani închisoare; P. A. – 7 ani închisoare; C. I. L. – 3 ani închisoare cu suspendare pe o durată de 7 ani; C. C. – 2 ani închisoare cu suspendare pe o durată de 5 ani; M. C. – 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pe o durată de 6 ani; M. S. – 3 ani închisoare cu suspendare pe o durată de 7 ani; V. I. M. – 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pe o durată de 6 ani; D. G. – 3 ani închisoare cu suspendare pe o durată de 7 ani; P. D. – 3 ani închisoare cu suspendare pe o durată de 7 ani; A. R. – 3 ani închisoare cu suspendare pe o durată de 7 ani; J. C. – 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pe o durată de 6 ani; M. A. A. – 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe o durată de 6 ani; U. D. C. – 3 ani închisoare cu suspndare pe o durată de 6 ani; Saouma Henri – 3 ani închisoare cu suspendare pe o durată de 6 ani

Politica