Oltenii au găsit momentul ideal pentru a scăpa de Pițurcă: barajul de accedere la Euro 2020.
Sorin Cârțu, unul dintre președinții CS Universitatea Craiova, a lansat o ipoteză cel puțin dubioasă pentru postul de selecționer al României, ce va rămâne vacant după plecarea lui Cosmin Contra. Oltenii și-ar direcționa spre Casa Fotbalului propriul antrenor. „Pițurcă ar fi o soluție pentru că, dintre toate numele vehiculate, are cea mai mare experiență. Îi bate pe toți, și la rezultate, cu calificări”, a spus Cârțu la Digi Sport.
Președintele Craiovei are și un plan: Pițurcă să conducă și echipa din Bănie și naționala la barajul pentru Euro, apoi să hotărască el pe ce drum o va lua: „Spre binele țării, ar putea fi și la club și la națională pentru baraj. Apoi, el decide unde continuă. Chiar dacă nu este agreat de FRF, este un interes național, trebuie să alegi pe cel mai bun, pe cel care poate atinge obiectivul”
Declarația este cel puțin bizară, întrucât se poate desprinde lesne concluzia că Universitatea e gata să renunțe la Victor Pițurcă, acontat pentru câștigarea titlului după 29 de ani de secetă.
Să o contextualizăm puțin. În anumite medii, prin târgul Băniei a circulat zvonul că instalarea lui Pițurcă s-ar fi făcut peste capul conducătorului Mihai Rotaru, care devenise expert la football manager în viața reală, iar în toamnă se vedea în situația ingrată de a preda jucăria favorită din ultimii cinci ani. Argumentat de structura acționariatului de la club: Adrian Andrici 85%, Mihai Rotaru 10%, Laviniu Beze 5%.
O eventuală despărțire de Victor Pițurcă, transmisă de Sorin Cârțu astfel: „apoi el decide unde continuă”, ar însemna relansarea lui Mihai Rotaru la butoanele clubului.
De altfel, oficialul Sorin Cârțu s-a dovedit în repetate rânduri o portavoce a acționarului Mihai Rotaru, acceptând chiar să intre în conflict cu managerul Victor Pițurcă. Un exemplu în acest sens reiese din cele petrecute la mijlocul lui septembrie, când Piți a anunțat că va muta echipa din Craiova dacă nu se rezolvă problema gazonului, iar Cârțu a sărit rapid să-l contracareze: „este exlclus să ne mutăm. Am vorbit și cu domnul Rotaru. Ne-am luptat prea mult ca să ne pierdem identitatea acum. Ce să facem, s-o luăm pe drumuri?”. Amenințând cu măsura extremă, Pițurcă a rezolvat problema suprafeței de joc.