De la începutul sezonului rece până în prezent, la nivelul județului Olt au fost instituite două focare de varicelă în colectivități de învățământ preșcolar și școlar din mediul urban, spun specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP).
Un focar a fost descoperit la Grădinița cu Program Normal „Spiru Vergulescu”, instituția confruntându-se cu cinci cazuri, iar cel de-al doilea focar a fost instituit la Colegiul Național „Ion Minulescu”, unde 21 de copii au contactat boala.
Este vorba de focare în evoluție, dar toate cazurile au fost izolate la domiciliu, cu forme ușoare de boală, scrie olt-alert.ro
De la începutul anului în curs, în Olt au existat 12 focare de varicelă, care au însumat 151 de cazuri de îmbolnăviri. În Slatina au fost nouă focare (instituite la Colegiul Național „Radu Greceanu”, la Colegiul Național „Ion Minulescu”, Grădinița cu Program Prelungit „Ion Creangă”, Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și la Grădinița cu Program Normal „Spiru Vergulescu”. În Balș au fost alte două focare, iar la Rusănești un focar.
Direcția de Sănătate Publică a luat măsura izolării la domiciliu a tuturor cazurilor bolnave și suspecte, a dispus supravegherea clinico-epidemiologică a colectivităților respective de către cabinetele medicale școlare pe perioada maximă de incubaţie a bolii, curățenia și dezinfecţia curentă, aerisirea, respectarea pauzelor minime necesare între ore, evitarea contactelor cu restul colectivității și triajul epidemiologic efectuat zilnic de către cadrele sanitare la intrare în colectivitate.
Varicela este o boală cu înaltă contagiozitate și evoluează în micro-focare de colectivitate.