luni, noiembrie 18, 2024

Ultima ora

Sport

Lipsa căldurii din SCJU Craiova, subiect de campanie electorală

Problema lipsei căldurii din Spitaluul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova a fost ridicată, duminică, de liberalii doljeni. Aceştia îl acuză pe preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj de nepăsare şi spun că ar fi trebuit să meargă la spital să vadă despre ce este vorba. Managerul SCJU Craiova, doctorul Eugen Georgescu, a anunţat însă încă din octombrie că situaţia va fi remediată, pentru că se vor efectua reparaţii care trebuiau făcute acum 10 ani.

Președintele PNL Dolj, Ștefan Stoica, a declarat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă că: „Este o situație critică, dezastruoasă la Spitalul Județean de Urgență Craiova. Constatăm o nepăsare critică din partea conducerii Consiliului Județean Dolj. Domnul Ion Prioteasa nu a binevoit să se deplaseze un kilometru până la spital să constate că nu există căldură. Conducerea spitalului își cere scuze că nu este căldură, prin afișe puse pe fiecare palier. În România, iarna vine după toamnă. Această clădire este în administrarea Consiliului Județean Dolj. Și anul trecut au fost astfel de probleme. Managerul actual este de anul trecut director iar la începutul acestui an a dat concurs. Pacienții se încălzesc cu aeroterme, cu calorifere electrice și există un mare risc de incendiu în acest spital. Îi transmit domnului Prioteasa că nu este târziu nici astăzi să se deplaseze la spital”.

Despre acest subiect au vorbit în conferinţă şi vicepreşedintele PNL, olteanul Gigel Ştirbu, dar şi europarlamentarul Marian Jean Marinescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Marinescu i-a acuzat de „crimă” pe cei care nu-şi dau interesul pentru sănătate.

„Dacă până la un anumit moment a fost o problemă de finanţare, foarte obiectivă, după 2014, a fost şi este în continuare o problemă de prostie sau de rea-voinţă. Cei care s-au ocupat de subiectul spitale regionale pe bani europeni, după opinia mea, sunt criminali”, a mai spus europarlamentarul PNL.

Conducerea SCJU Craiova transmitea, într-un bilanţ realizat în octombrie, că „pe perioada iernii pacienții și cadrele medicale s-au plâns mereu de faptul că în anumite saloane este frig. Pentru a evita aceste situații și în acest an, conducerea spitalului a demarat o licitație care a fost adjudecată, care presupune achiziționarea de schimbătoare de căldură și echilibrarea instalației tehnice, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj”.

Managerul SCJU Craiova a precizat că procedura a fost una de durată, întrucât s-au efectuat şi expertize tehnice şi a fost organizată licitaţie conform legii. Potrivit doctorului Eugen Georgescu, firma care a câştigat licitaţia a primit de curând schimbătoarele achiziţionate, iar în această săptămână vor fi montate. Managerul SCJU Craiova a mai afirmat că este vorba despre o investiţie care ar fi trebuit făcută de acum 10 ani.

Politica