luni, noiembrie 18, 2024

Ultima ora

Sport

USR-PLUS va depune plângere penală împotriva PSD pentru campania de fake news

Eurodeputatul PLUS Dragoş Tudorache a declarat că Alianţa USR-PLUS va depune plângere penală după mesajele de tip Fake News răspândite în online de PSD. Mesajele false conţineau elemente de identitiate vizuală aparţinând celor două formaţiuni şi încercau să descurajeze participarea la turul II al alegerilor prezidenţiale.

„E vorba de un furt, pur şi simplu, este un furt de identitate, un furt de siglă, acestea sunt protejate prin lege. Avocaţii noştri lucrează deja la o plângere penală în acest sens. Tratăm foarte serios acest lucru. Identitatea folosită în acele mesaje şi îndemnuri de pe Facebook e exact identitatea noastră, se foloseşte sigla noastră. Aceasta este o faptă penală pentru care, sperăm noi, autorităţile să ia măsurile legale potrivite.”, a explicat Dragoș Tudorache, într-o intervenție telefonică, vineri, la Digi24.

Tudorache spune că PSD încearcă să „denatureze procesul electoral”.
„Este și o încercare de denaturare a procesului electoral. Suntem deja în campanie electorală pentru turul doi și astfel de mesaje false nu fac decât să denatureze ceea ce ar trebui să fie un proces electoral cinstit, deschis pentru că asta le datorăm cu toții alegătorilor. Atunci când liderii unui partid își asumă o informație înainte de a o verifica sau înainte de a se asigura că acea informație este adevărată sau nu, își asumă și responsabilitatea politică pentru ceea ce fac”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica