luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Examenul de rezidenţiat în medicină, programat pe 8 decembrie

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat, joi, că va organiza duminică, 8 decembrie 2019, concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. Peste 4.700 de candidaţi s-au înscris deja, cu cinci zile înainte de încheierea înscrierilor.

Potrivit MS, la fel ca în anii trecuţi, concursul se va desfăşura în 6 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, după aceeaşi metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

 

Cu 5 zile înainte de finalizarea înscrierilor şi-au depus dosarele de participare un număr de 4.733 de candidaţi, conform datelor centralizate de la direcţiile de sanătatre publică, cifra fiind în dinamică. Anul acesta sunt scoase la concurs 4.710 locuri şi posturi pe cele 3 domenii de pregătire. Sunt 3.960 locuri şi posturi la domeniul medicină, 398 medicină dentară şi 256 farmacie şi 96 locuri pentru ministerele cu reţea sanitară proprie ( MApN, Ministerul Justiţiei şi MAI).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru această sesiune, Ministerul Sănătăţii a suplimentat cu  558 numărul posturilor şi locuri pe domeniul medicină, faţă de numărul de absolvenţi.

Înscrierea candidaţilor a început în data de 7 noiembrie şi se va finaliza în 19 noiembrie 2019, informează adevarul.ro

Acestea se fac tot prin direcţiile de sănătate publică, respectiv prin ministerele cu reţea sanitară proprie. În premieră, Ministerul Sănătăţii a prelungit programul de înscriere la direcţiile de sănătate publică în zilele de sâmbătă, între orele 09.00 şi 14.00. Transmiterea listelor cu candidaţii înscrişi  de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti la Ministerul Sănătăţii se va face până cel târziu 22 noiembrie 2019.

Ministerul Sănătăţii a prevăzut ca centralizarea listelor şi repartizarea candidaţilor pe centre universitare să se realizeze cel târziu în data de 25 noiembrie 2019, iar afişarea pe site-ul rezidenţiat.ms.ro a listelor cu candidaţii admişi în concurs, pe centre universitare şi domenii să fie făcută în 27 noiembrie 2019.

 

Sesizarea de către candidaţi a eventualelor erori de redactare se va face până cel târziu 29 noiembrie 2019, iar în 5 decembrie se va afişa pe site-ul rezidenţiat.ms.ro şi pe site-urile facultăţilor de medicină şi farmacie repartizarea candidaţilor pe săli în funcţie de domeniul pentru care s-au înscris.

În perioada 17-19 decembrie 2019 se va face alegerea posturilor/locurilor de candidaţi în funcţie de punctajul obţinut. Între 6-14 ianuarie 2020, viitorii rezidenţi vor semna contractele individuale de muncă cu unităţile sanitare, iar între 14-16 ianuarie se va face repartiţia pe clinici de pregătire. Încadrarea în unităţile medicale ca rezidenţi este prevăzută în 1 februarie 2020.

Exemenul ar fi trebuit să aibă loc în 17 noiembrie, dar a fost amânat din cauză că nu exista un ministru al Educaţiei care să semneze ordinele necesare.

Politica