luni, septembrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Paul Stănescu, audiat la DNA

Paul Stănescu a ajuns dimineaţă la DNA, unde a fost chemat pentru a fi audiat ca martor într-un dosar de corupţie.

Am dat 10-15 minute niște declarații, am băut o cafea și am plecat. Nu are nicio legătură cu Tel Drum, cu Belina… Eu am fost citat ca martor. Marți am primit invitația prin telefon, am stabilit ziua, ora și m-am prezentat la DNA. N-are nicio legătură cu niciun coleg de partid… Are legătură cu un coleg de la Olt, când eram în președinte de Consiliu Județean. Probabil că există un denunț într-un proiect, 2011-2012, cu bani europeni”, a declarat Stănescu, conform evz.ro.

Fostul vicepremier a mai fost audiat de către procurorii anticorupție într-un dosar pe care aceștia voiau să-l redeschidă, cu privire la fapte de corupție ce ar fi fost săvârșite în 2010. Ulterior, dosarul a fost clasat pe motiv că acuzațiile din plângerea formulată s-au dovedit a fi neîntemeiate, scrie realitatea.net

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Politica