vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Paramedicii SMURD au oferit cursuri de prim ajutor pentru sute de vâlceni

Caravana SMURD s-a aflat timp de două zile la Râmnicu Vâlcea și Drăgășani, iar vâlcenii au profitat din plin de acest eveniment. Sute de oameni, printre care și mulți tineri sub 18 ani, au luat parte la cursurile de prim ajutor oferite de paramedicii SMURD.

Cursurile au inclus prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta țara: cutremure, inundații, incendii. Oamenilor le-a fost prezentat și modul în care populația se poate pregăti pentru a face față unor astfel de catastrofe.

„În data de 22 octombrie, Caravana „Fii pregătit” a fost amplasată în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, la intrarea în Parcul „Mircea cel Bătrân”, iar miercuri, 23 octombrie, în municipiul Drăgășani, lângă parcul din fața primăriei localității. La aceste pregătiri au luat parte 316 doritori, din aceștia 169 fiind copii sub 18 ani. Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților. Aceasta este al patrulea an când Caravana „Fii pregătit!” pornește la drum, pentru cursuri de instruire a populației. Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana „Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD, unde se găsește calendarul deplasărilor până în luna decembrie. Caravana „Fii pregătit!” este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi care a fost susţinut financiar de Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România”, a transmis ISU Vâlcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica