SJU Craiova caută firmă de pază

Ana-Maria Constantinescu

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova a rămas fără pază, după ce conducerea unităţii medicale a întrerupt contractul pe care îl avea cu o firmă de profil, în urma plângerilor venite de la pacienţi şi aparţinătorii lor.

Firma a fost avertizată şi sancţionată de mai multe ori, înainte de a se lua decizia renunţării la contractul cu aceasta.

„Au fost multe nereguli pe care fie ni le-au sesizat pacienții, fie le-am resimțit noi, angajații spitalului. Firma a avut trecut în contract ca la prima abatere să fie sancționată cu 5% încasările pe o lună, la a doua 10% și la a treia desfacerea contractului. Nu putem tolera picnicuri în curtea spitalului. Într-o altă zi erau o sută de persoane în curte, în unitate cu pături, cu perne. Nu este posibil. Probleme au fost cu locurile de parcare, paznicii fiind acuzați de fel și fel de practici deloc în regulă”, a afirmat managerul SJU Craiova, dr. Eugen Georgescu.

Acesta a mai afirmat că s-a rezolvat și problema camerelor de supraveghere, unele dintre ele nefiind funcţionale.

„După ce acea persoană a intrat cu mașina în UPU, am constatat multe nereguli în privința camerelor de supraveghere. Unele nu funcționau și nici nu aveam suficiente sisteme. Am mai cumpărat și vom reorganiza acest aspect, în sensul că ne dorim o cameră specială de unde o persoană să monitorizeze întreaga situație”, a spus Georgescu.

author avatar
Ana-Maria Constantinescu
Ana-Maria Constantinescu este jurnalist cu 20 de ani de experiență în mass-media din România, activând în radio, televiziune și presa scrisă. De-a lungul carierei, a realizat materiale de actualitate, reportaje și analize, abordând jurnalismul din perspective diverse și complementare. Este redactor-șef al publicației Jurnalul Olteniei, unde coordonează activitatea editorială și stabilește direcția jurnalistică a redacției, promovând un jurnalism responsabil, axat pe interesul public, comunitate și transparență. A fost corespondent Mediafax, una dintre cele mai importante agenții de presă din România, iar în prezent este corespondent Radio Europa FM, contribuind constant la informarea publicului prin materiale realizate la standarde profesionale ridicate. Experiența sa solidă și angajamentul față de valorile jurnalismului o recomandă drept o voce relevantă în presa regională.
Distribuie acest articol