duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Protagonistul accidentelor în lanț din Ostroveni a fost arestat preventiv

După ce un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Drăgășani, s-a urcat beat la volanul unei dube și a provocat două accidente în cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea, Magistrații Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au decis să-l trimită pe acesta după gratii, pentru următoarele 20 de zile.
Accidentele provocate de bărbat au avut loc la începutul săptămânii. Șoferul a lovit prima dată pasajul de la Cina, a intrat în două mașini, apoi și-a continuat drumul. Conducătorul auto a mers până în sensul giratoriu de la Casa Tineretului, iar acolo a provocat un alt accident. A lovit alte trei mașini. Mai mult decât atât, cetățeanul s-a urcat la volan chiar dacă avea permisul reținut pentru conducere sub influența alcoolului. Și în momentul în care a produs cele două accidente, omul prezenta o alcoolemie de 1.16 mg/l în aerul pur expirat.
„În baza art.226 Cod procedură penală, art.202 Cod procedură penală, art.223 alin.2 Cod procedură penală; Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea formulată în dosarul nr.3405/P/2019. Dispune arestarea preventivă, pe o durată de 20 de zile, de la 15 octombrie 2019 până la 3 noiembrie 2019 inclusiv, a inculpatului Gornistu Marian, pentru săvârșirea a două infracțiuni de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute de art.336 alin.1 cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 cod penal. În baza art.230 Cod procedură penală emite mandatul de arestare preventivă pe numele inculpatului. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului, însuşită de inculpat, privind luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art.202 lit.b, d Cod procedură penală. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului din oficiu Iordache Livia Cornelia se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15 octombrie 2019, ora 15.50”, se arată în minuta instanței.

Foto: gazetavalceana.ro

Politica