Mitriță, decisiv în victoria din Insulele Feroe!

Cojocareanu Cosmin

Fostul căpitan al CSU Craiova a schimbat soarta jocului cu nordicii.

 

Naționala lui Contra a tremurat din toate balamalele în meciul cu insularii. A fost 0-0 timp de 70 de minute, în vreme ce în prima repriză cea mai mare șansă de gol le-a aparținut gazdelor: cap scos din vinclu de Tătărușanu. De la intrarea lui Alex Mitriță, în minutul 69, terenul s-a înclinat, iar România a reușit să deblocheze apărarea gazdelor prin Pușcaș. A ieșit apoi la rampă Piticul Atomic, cu un euro-gol, după ce a trecut ca prin brânză de apărarea feroezilor și pasă decisivă la reușita lui Keșeru, ce a închis tabela la 3-0.

Sunt fericit pentru victoria echipei, aveam nevoie de cele trei puncte. Sunt fericit pentru gol și pasă de gol. Au fost multe discuții fără rost. După meciul cu Suedia a fost o abordare greșită a mea. Nu contează câți kilometri parcurg, contează să-mi fac treaba cât mai bine pe teren.

Toată lumea își dorește să joace la EURO, pentru asta luptăm. M-am gândit tot timpul că voi fi convocat. Nu a fost un conflict cu domnul Contra, a fost o abordare greșită a mea. Visam să ajung unde sunt acum atunci când eram copil. Eu am un motto: Trebuie să visezi ca să ajungi unde trebuie!„, a declarat Alexandru Mitriță la Pro TV.

- Advertisement -

Victoria menține România pe 3, în bătălia pentru poziția secundă, ocupată momentan de Suedia, ce asigură participarea la turneul final. Tricolorii depind doar de ei, fiindu-le suficient să-și câștige meciurile directe cu scandinavii din Norvegia și Suedia.

author avatar
Cojocareanu Cosmin
Distribuie acest articol