Adolescenți prinși de Poliție după ce au lovit un bărbat de 46 de ani

Anghel Catalin

Polițiștii au reținut doi adolescenți în vârstă de 16 ani din comuna Mătăsari. Se pare că aceștia ar fi lovit un bărbat în vârstă de 46 de ani din aceeași localitate, pentru a-i fura telefonul. Tinerii au fugit de la fața locului, dar au fost prinși de oamenii legii, urmând să fie prezentați Parchetului de lângă Judecătoria Motru, cu propunere de arestare preventivă.
„Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Gorj, doi tineri de 16 ani, ambii din comuna Mătăsari, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată”, a spus Victor Țuhașu, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol