luni, octombrie 7, 2024

Ultima ora

Sport

16 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice constatate de poliţişti

La data de 28 septembrie a.c., ora 00:10, un bărbat de 39 de ani, din municipiul Slatina, a fost depistat pe strada Nucului, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză au fost întocmite acte procedurale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 29 septembrie a.c., ora 02:20, un tânăr de 22 de ani, din comuna Găneasa, a fost depistat pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism, având dreptul de a conduce vehicule suspendat, acesta refuzând şi recoltarea de probe biologice. În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de refuzul prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

La data de 30 septembrie a.c., ora 00:30, o femeie de 25 de ani din comuna Mogoşani, judeţul Dâmboviţa, a fost depistată pe Drumul Judeţean 709, pe raza comunei Tufeni, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere şi având o concentraţie alcoolică de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau al altor substanţe.

Policlinica Buna Vestire Craiova

IPJ OLT

Politica