Mehedinți: Arhivele unor școli, în magaziile de lemne

Iulian Gogonea

Felul în care se arhivează documentele instituțiilor de stat, în special ale școlilor din Mehedinți, a fost adus în atenția Colegiului Prefectural din Mehedinți. Conducerea Arhivelor Statului Mehedinți a raportat o serie de rezultate ale mai multor controale efectuate în anul precedent la unitățile de învățământ din județ. Obiectul controalelor s-a circumscris calității unităților școlare de creatori de arhive.
În acest sens, îndrumarea și controlul de specialitate urmăresc arhivarea documentelor în condiții conforme cu legislația în vigoare și sancționarea celor care lucrează haotic cu documentele destinate arhivării și care ignoră contribuția la fondul arhivistic. Controalele s-au efectuat la un număr de 50 de unități școlare și la Biblioteca Județeană „I. G. Bibicescu”. Majoritatea școlilor vizate au fost localizate în mediul rural, iar aici surprizele nu au întârziat să apară: lipsa de spații de arhivare adecvate, dezinteres pentru arhivare, proastă comunicare. Un exemplu elocvent este depozitarea arhivei în magazia de lemne: „Documentele sunt depozitate în spații neadecvate, gen magazia de lemne, cu consecințe asupra integrității acestora. E vorba de cataloage școlare, diverse acte de studii și registre matricole, toate din categoria documentelor permanente. Acestea sunt deteriorate, prezintă urme de mucegaiuri, mirosuri pestilențioase și semne ale prezenței rozătoarelor. Dar în depozitele de arhive am găsit și alte obiecte ce nu își aveau rostul acolo: imprimante, monitoare, televizoare, cuptoare cu microunde, material didactice și așa mai departe. O altă problemă o constituie faptul că multe spații de arhivare nu sunt secretizate”, a precizat Marian Pele, directorul Arhivelor Statului Mehedinți. Acesta a și exemplificat un caz descoperit în comuna Grozești, unde arhiva școlii era într-o stare deplorabilă. De altfel, aici a fost singura școală căreia i s-au aplicat amenzi. La toate aceste anomalii, inspectorul școlar general al județului Mehedinți, Alin Tomoescu, a reacționat prompt și a cerut ca sancțiunile să fie aplicate în mod direct celor vinovați și nu școlilor.

author avatar
Iulian Gogonea
Distribuie acest articol