marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Victorie pentru fotbalul oltenesc: Curtea de Apel a decis că Pandurii trebuie să primească peste 3 milioane de euro

Clubul de fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu se bucură de cea mai mare victorie din ultimul timp, una câștigată nu pe teren, ci în sala de judecată. Curtea de Apel Craiova a decis că acționarii clubului trebuie să achite cotizațiile restante, în valoare de aproape 3,3 milioane de euro.

Marin Condescu, principalul creditor al clubului de fotbal, a salutat hotărârea care va readuce echilibrul financiar. Acesta a mărturisit că unii angajați nu au primit bani chiar și timp de 3 ani, dar au continuat să muncească.

Av. Lucian Săuleanu, reprezentantul Clubului Pandurii, a argumentat, cu privire la susținerile asociaților clubului legate de inexistența obligației de plată a respectivelor sume sumele că: „membrii fondatori ai CS Pandurii și-au asumat obligația de a susține, de a finanța Clubul, semnând în fiecare an mai multe hotărâri sau protocoale cu indicarea sumelor. Din această perspectivă nu are relevanță denumirea înscrisului întocmit și semnat de către acestea, ci valoarea juridică a respectivului act. În condițiile în care există mai multe acte juridice, semnate și ștampilate de reprezentanții legali ai instituțiilor respective, implicit suntem în prezența unei hotărâri a asociației respective, fiind fără echivoc clauzele și obligațiile asumate. Temeiul pretențiilor Clubului se regăsește atât în obligația asumată de principiu de către toți asociații cu ocazia semnării Statutul clubului, dar mai ales prin actele juridice încheiate anual ulterior, care conțineau sumele exacte care constituiau contribuția cu titlu de cotizație a fiecărui membru.”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sumele câștigate în instanță reprezintă cotizații asumate și neachitate între 2014-2017. Condescu este încrezător că decizia va duce la readucerea CS Pandurii în prim planul fotbalului național, acesta putând acum să iasă din insolvență. Ar urma deblocarea interdicției FRF de a face transferuri, astfel că lotul ar fi reîntărit, iar Condescu speră chiar la revenirea în prima ligă.

Jurnalul Olteniei

Politica