luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Scandal în Bănie! Pițurcă: „Mut echipa!”, Genoiu: „Pun gazon!”

Starea execrabilă a gazonului de pe Oblemenco a fost motivul care a aprins spiritele în Cetatea Banilor. Pițurcă a amenințat cu măsuri extreme.
„Primăria trebuie să ia măsuri. Avem un stadion extraordinar, dar nu avem ce ne trebuie nouă. Am discutat şi cu băieţii şi sunt la unison cu mine, vom pleca să jucăm în altă parte dacă nu se schimbă gazonul”, aceasta a fost fraza lui Piți care a așezat suflarea alb-albastră pe un butoi de pulbere. Rotaru a reacționat prin intermediul lui Sorin Cârțu, unul dintre cei doi președinți ai săi: „Este exclus să ne mutăm. Am vorbit şi cu domnul Rotaru. Ne-am luptat prea mult ca să ne pierdem identitatea acum. Ce să facem, s-o luăm pe drumuri?”
Între timp, primarul Genoiu, care a stat o zi la CNI pentru a găsi o soluție optimă pentru gazon, a spus: „Am stabilit ca la începutul săptămânii viitoare să fie o întâlnire în trei, aici la Craiova. Între noi, Primăria Craiova, reprezentanții CNI și domnul Pițurcă pentru a lua cea mai bună decizie. Reprezentanții CNI vin la Craiova pentru a stabili în ce condiții pot interveni, sau ne vor da nouă posibilitatea să schimbăm gazonul. Ce vă pot spune cu siguranță e că după jumătatea lunii octombrie gazonul va fi schimbat. În această privință, interesul nostru ca și reprezentanți ai comunității locale este să oferim craiovenilor cele mai bune condiții pentru spectacolul fotbalistic”.

Politica