marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Dăncilă și Paleologu depun astăzi candidaturile la alegerile prezidențiale

Liderul PSD Viorica Dăncilă va depune, joi, la BEC, candidatura la alegerile prezidențiale, începând cu ora 12:00. Și Theodor Paleologu își va depune tot joi candidatura, de la ora 17:00, a anunțat PMP.

Prezidențiabilii PNL și USR, Klaus Iohannis și Dan Barna, își vor depune candidaturile în aceeași zi, respectiv vineri, 20 septembrie. Prezidențiabilul UDMR Kelemen Hunor își va depune candidatura sâmbătă, scrie digi24.ro

Mircea Diaconu, candidatul ALDE-Pro România pentru Cotroceni, se va înscrie oficial în cursa pentru Cotroceni, sâmbătă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În schimb, candidatul Dreptei Liberale, Viorel Cataramă, și-a depus miercuri, la Biroul Electoral Central, candidatura la alegerile prezidențiale, alegeri care vor avea loc în luna noiembrie a acestui an. El a anunțat că a strâns peste 230.000 de semnături.

Pe 12 octombrie este startul oficial al campaniei electorale.

Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc pe 10 noiembrie iar al doilea tur pe 24 noiembrie.

Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.

Politica