Viorica Dăncilă a declarat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că „salută” iniţiativa ministrului Finanţelor Eugen Teodorovici, depusă în Parlament, care vizează impozitarea suplimentară a pensiilor speciale. Premierul a subliniat că această măsură nu are scopul de a a duce bani la bugetul de stat.
„Salut iniţiativa domnului ministru Eugen Teodorovici, depusă în calitate de senator, prin care propune Parlamentului impozitarea suplimentară a pensiilor speciale. E o măsură justă, de echitate socială, promovată deloc întâmplător în acelaşi timp cu majorarea drepturilor tuturor pensionarilor. Pensiile speciale reprezintă recunoaşterea unor condiţii de muncă sau unor restricţii, nu s înseamnă privilegii speciale”, a afirmat Viorica Dăncilă, joi, în debutul şedinţei de joi a Guvernului.
Premierul a precizat că acest proiect nu are scopul de a aduce bani la bugetul de stat şi a făcut apel la parlamentari să analizeze şi să trateze cu responsabilitate iniţiativa ministrului de Finanţe Eugen Teodorovici, scrie Mediafax.
Eugen Teodorovici a depus la Senat, în calitate de senator PSD, un proiect de lege care prevede impozitarea pensiilor între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, iniţiativa prevede şi taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă. Măsura făcea parte iniţial din pachetul de propuneri discutat odată cu rectificarea bugetară de la începutul lunii august.
Impozitare vizează persoanele care realizează venituri din „pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă”, conform proiectului depus la Senat.