Un copil de numai 5 ani a murit, iar fratele sau, de 12 ani, a ajuns la spital cu fracturi, in urma unui accident rutier produs la iesirea din Radovan. De vina pentru producerea accidentului este chiar mama copiilor.
„O femeie de 34 de ani, din Craiova, conducea un autoturism, pe DN 56, iar la iesirea din localitatea Radovan s-a angajat intr-o depasire, insa nu s-a asigurat si a intrat in coliziune cu un autoturism, condus din sens opus de un barbat de 45 de ani, din Maglavit”, arată IPJ Dolj.
Potrivit ISU Dolj, baiatul de 12 ani a ajuns la spital cu fracturi. Copilul de 5 ani nu a putut fi salvat. Mama lor este in soc.