duminică, noiembrie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Nuntașii se întorc pe teren! Calafatul revine în competiție cu juniorii!

După ce sâmbăta trecută au chiuit în jurul miresei, în acest weekend băieții de la Poiana Mare revin în iarbă.

Tineretul Poiana Mare a ajuns în presa din Anglia săptămâna trecută, după ce jucătorii echipei au refuzat să se prezintă la meci că era nunta lui Deliu, coleg de echipă. Duminică, aceștia vor înfrunta Recolta Ostroveni, într-un derby al suferinței, ambele echipe având un singur punct acumulat după primele două runde.
Dunărea Calafat, aflată în prag de desființare după ce autoritățile locale și-au retras sprijinul, a găsit o soluție să continue în competiție. Sau să facă figurație, rămâne de văzut. Va folosi copii de 14-17 ani la meciuri, care nu au pretenții financiare exagerate. O soluție mai degrabă de compromis: echipa va mai continua să ființeze, dar, cel mai probabil, va fi ciuca bătăilor în Liga Doljului. Sâmbătă, la Amărăștii de Jos e primul test.
Runda oferă și primul derby din startul campionatului: Știința Bechet va primi vizita celor de la Jiul Podari, ambele fiind formații cu pretenții.

Liga Doljului – etapa 3
Sâmbătă, ora 11:00
Progresul Segarcea – Flacăra Moțăței
Știința Bechet – Jiul Podari
Amărăștii de Jos – Dunărea Calafat
UT Dăbuleni – Tractorul Cetate 2
Desa – Plenița (ora 17:00)
Duminică,ora 11:00
Progresul Cerăt – CS Cârcea
Tineretul Poiana Mare – Recolta Ostroveni

Policlinica Buna Vestire Craiova

Clasament
1. UNIREA TRICOLOR DABULENI 2 2 0 0 9-2 6p
2. STIINTA DANUBIUS BECHET 2 2 0 0 7-2 6p
3. METROPOLITAN ISALNITA 2 2 0 0 6-1 6p
4. PROGRESUL CERAT 2 2 0 0 6-3 6p
5. JIUL PODARI 2 1 1 0 3-1 4p
6. UNIREA AMARASTII DE JOS 2 1 1 0 2-1 4p
7. CARCEA 1 1 0 0 5-1 3p
8. TINERETUL POIANA MARE 1 0 1 0 1-1 1p
9. TRACTORUL CETATE II 2 0 1 1 2-3 1p
10. RECOLTA OSTROVENI 2 0 1 1 4-8 1p
11. PROGRESUL SEGARCEA 2 0 1 1 4-8 1p
12. FLACARA MOTATEI 2 0 0 2 1-3 0p
13. DESA 1 0 0 1 0-2 0p
14. C.S. DUNAREA CALAFAT 1 0 0 1 0-3 0p
15. VIITORUL MACESU DE SUS 2 0 0 2 4-9 0p
16. VICTORIA PLENITA 2 0 0 2 1-7 0p

Politica