miercuri, octombrie 2, 2024

Ultima ora

Sport

Nu a acordat prioritate și a intrat cu maşina într-o casă

Un accident rutier, soldat cu rănirea a trei persoane, din care una încarcerată, s-a produs vineri dimineaţa, într-o intersecţie din Drobeta Turnu Severin, când o maşină a intrat într-o casă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Nicolae Lohon a declarat că „În intersecţia dintre străzile Carpaţi cu Toamnei din Drobeta Turnu Severin, un autoturism a intrat într-o casă, conducătorul fiind încarcerat. În accident sunt două autoturisme implicate şi trei persoane rănite. Drumul, însă, nu este blocat”.

Cauza accidentului, după primele date, pare a fi neacordarea de prioritate, potrivit sursei citate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La faţa locului au intervenit şi pompierii mehedinţeni, care au acţionat pentru descarcerarea unei persoane în vârstă de 35 de ani, dar şi pentru acordarea îngrijirilor medicale a două dintre victime.

Politica