Senatorul liberal Mario Ovidiu Oprea cere prefectului de Dolj să se implice în organizarea unei dezbateri reale în ceea ce priveşte construcţia unei fabrici de bioetanol la Podari. Senatorul este de părere că lipsa transparenţei şi a asumării poate duce la pierderea investitorilor.
Joi, la Podari, trebuia să aibă loc o dezbatere publică cu privire la construcţia, de către Clariant, a unei fabrici de bioetanol. La faţa locului au ajuns mai multe persoane decât se estima, oamenii nu au avut loc în sală, din acest motiv dezbaterea publică fiind amânată.
„La Podari a avut loc o pseudodezbatere organizată de Primăria Podari, fiind destinată acestei dezbateri o sală de 20 de locuri, unde clar nu aveau cum să încapă cei care solicitau să fie prezenţi. Era clar că o să fie un fiasco”, a spus senatorul Mario Oprea, afirmând că în declaraţiile sale porneşte de la premisa că firma Clariant este una serioasă şi care respectă standardele europene.
„Însă ceea ce se întâmplă nu face altceva decât să dea naştere şi mai multor suspiciuni şi tot acest demers, toată această întâmplare a construirii unei fabrici în judeţul Dolj să se transforme într-un eveniment negativ care încă o dată ne face de băcănie”, a continuat Oprea, acuzând o lipsă totală de transparenţă din partea instituţiilor implicate – DSP, Agenţia pentru Protecţia Mediului, care ar fi trebuit să informeze clar cetăţenii cu privire la noua fabrică, eventual prin tipărirea unui pliant care să conţină răspunsuri clare la întrebările oamenilor.
„Instituţiile judeţene nu îşi asumă nicio responsabilitate. Consiliul Judeţean îşi arogă meritele că a adus această investiţie şi nu neg, poate aşa este, dar de ce nu au fost invitaţi şi consilierii judeţeni la această dezbatere? Parlamentarii de ce nu au fost invitaţi?”, a spus senatorul liberal.
Senatorul Mario Ovidiu Oprea a mai declarat că va solicita prefectului de Dolj organizarea unei dezbateri serioase pe tema construcţiei acestei fabrici, dar, din Parlament, va solicita Ministerului Mediului ca, prin Agenţia de Protecţia Mediului, să transmită un raport cu privire la paşii urmaţi în realizarea acestei investiţii.