Timp de trei zile, între 30 august și 1 septembrie, sunteți invitați la o călătorie în timp, în Evul Mediu.
În aceste zile va avea loc a IV-a ediție a Festivalului Medieval al Cetății Severinului, care va include concerte, corturi meşteşugărești, tabere cavalereşti, demonstrații de gastronomie medievală.
Pe toată durata festivalului, Cetatea Medievală a Severinului va fi transformată într-un veritabil „sat medieval” şi va găzdui tabere cavalerești și ateliere de pielărie, curelărie, fierărie, opincărie, sticlărie, tâmplărie, bijuterie, costume tradiţionale, pictură, grafică, încălțăminte, sculptură, împletituri din nuiele, arme cavalereşti (săbii, spade, arcuri, săgeţi, suliţe, lăncii, pumnale, halebarde, bice de luptă, buzdugane, topoare), dispozitive de protecţie cavalerească (armuri, cămaşi de zale, glugi/cagule de zale, mănuşi de zale, platoşe, coifuri) și de olărit.
Tot în cadrul festivalulului vor avea loc demonstratii de tir cu arcul, antrenamente de formații de luptă specific infanteriei medievale, demonstratii de gastronomie medievală, dar și spectacole în aer liber, lupte full contact între luptători, tehnici de tir cu arcul tradițional, jonglerii cu foc și concerte de muzică medievală.
Vineri, 30 august, de la ora 22,00, în deschiderea Festivalului Medieval al Cetății Severinului va avea loc un concert de excepție cu arădenii de la Lupus Dacus, în Cetatea Medievală.
„Lupus Dacus este un grup profesionist de muzică medievală, înfiinţat în iulie 2002 la Arad.
În aceşti ani de carieră, am avut peste 500 de concerte în ţară şi străinătate.
În concertele noastre, încercăm să îmbinăm sonorităţile instrumentelor muzicale tradiţionale şi medievale cu sonorităţile instrumentelor moderne.(rock). Vă puteţi bucura (sperăm!) de muzica noastră, ascultând instrumente inedite: cimpoi medieval, schalmei, duduk, fluiere ciobăneşti, blockflote, caval, djembe, darbuka, conga, bongos, chimes, rainstick, cowbell, jam block, tilincă, bucium, tulnic, toacă, etc. Sâmbătă, vom avea un atelier de muzică veche, la care puteţi participa activ. Vom aduce pentru voi multe instrumente de percuţie şi vom cânta împreună!”, spune Andrei Moț, manager cultural și membru al formației de muzică medievală Lupus Dacus.
Sursa: psnews.ro