luni, noiembrie 18, 2024

Ultima ora

Sport

Comercianţii de băuturi răcoritoare, amendați de ANPC

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat cu peste 1 milion de lei comercianţii de băuturi răcoritoare, sucuri şi nectaruri în cadrul unor controale înterprinse în perioada 3-5 iulie 2019, anunţă ANPC marţi, într-un comunicat.

Controlul s-a desfăşurat în toate judeţele tarii şi în Municipiul Bucureşti. Au fost controlaţi 682 operatori economici (distribuitori, magazine, staţii de benzină şi producători), iar la un număr de 425 dintre aceştia (62,3%) au fost constatate deficienţe, scrie Mediafax.

Printre abateri se numără ambalajele şi etichetele deteriorate, comercializarea produselor în afara datei durabilităţii minimale, lipsa elementelor de identificare si caracterizare, neînscrierea denumirii sub care se vinde produsul, lipsa înscrierii termenului “cu îndulcitori”, deşi aceştia erau menţionaţi în lista ingredientelor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

A fost verificată o cantitate de 652.610 litri produse (47.357 litri sucuri, 25.103 litri nectaruri şi 580.150 litri băuturi răcoritoare), din care 75.644 litri, reprezentând 11,6% din cantitatea controlată (1.634 litri sucuri, 892 litri nectaruri şi 73.118 litri băuturi răcoritoare), nu se încadrau în prevederile legale în vigoare privind protecţia consumatorilor.

Inspectorii ANPC au decis oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 29.449 litri de băuturi răcoritoare, nectaruri şi sucuri din fructe în valoare de circa 43.353 lei care erau improprii consumului (produse depozitate în condiţii improprii sau cu data durabilităţii minimale depăşită). De asemenea, au fost oprite temporar de la comercializare 31.767 litri de băuturi şi au fost aplicate 463 de sancţiuni contravenţionale, din care 221 avertismente şi 242 amenzi în valoare de 1012800 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Politica