marți, noiembrie 19, 2024

Ultima ora

Sport

Barna vrea alegeri anticipate cât mai curând

Liderul USR Dan Barna solicită demisia premierului Viorica Dăncilă, făcând apel la celelalte partide parlamentare să accepte un acord politic prin care să poată fi organizate alegeri anticipate cât mai curând, potrivit Mediafax.

„Până astăzi, au fost aliaţi în jurul borcanului cu miere. I-a unit dorinţa comună de a-şi consolida puterea şi influenţa şi de a-şi albi dosarele penale, astfel încât să nu mai răspundă pentru banii publici sifonaţi în propriile buzunare. De astăzi, social-democraţii Vioricăi Dăncilă şi liberal-democraţii lui Călin Popescu Tăriceanu îşi separă drumurile, iar România e cu un pas mai aproape de eliberarea de PSD şi ALDE”, a transmis USR, într-o postare pe pagina de Facebook a partidului.

Potrivit sursei citate, „preşedintele USR Dan Barna îi cere premierului să îşi dea demisia pentru că astăzi şi-a pierdut majoritatea parlamentară şi face un apel public la partidele parlamentare să accepte un acord politic care să permită organizarea de alegeri anticipate cât mai repede cu putinţă”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Alianţa USR-PLUS rămâne consecventă, reprezentanţii partidului condus de Dan Barna precizând că o intrare la guvernare va exista doar după alegeri anticipate sau la termen.

La rândul său, liderul PLUS Dacian Cioloş spune că sunt necesare alegerile anticipate şi ulterior a unui program clar de guvernare.

„Întreaga degringoladă a actualei guvernări demonstrează necesitatea organizării unor alegeri anticipate. Situaţia catastrofală în care actuala guvernare a Coaliţiei PSD-ALDE a adus ţara reclamă o relegitimare la urne a majorităţii. Este nevoie de un guvern care să aibă susţinere clară în Parlament, pe baza votului cetăţenilor. E nevoie de un nou proiect clar de guvernare, cu viziune pe termen lung. Falimentul statului ne arată că orice fel de improvizaţii şi guvernări fără viziune dăunează interesului general. Este nevoie de deplina înţelegere a rolului Alianţei USR PLUS, mai cu seamă în aceste momente critice pentru România”, a scris Dacian Cioloş, luni, pe Facebook.

Politica