miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

CJ Vâlcea promite redeschiderea Spitalului Bălceşti

Administraţia vâlceană promite redeschiderea Spitalului orăşenesc Bălceşti. În acest sens, consilierii judeţeni au votat un proiect de hotărâre privind adoptarea unui Acord de Parteneriat între UAT Oraşul Bălceşti, în calitate de lider şi UAT Judeţul Vâlcea, în calitate de partener pentru implementarea investiţiei „Reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Spitalului orăşenesc Bălceşti, judeţul Vâlcea”.

Apreciind că Oraşul Bălceşti are mare nevoie să redeschidă spitalul din localitate şi că iniţiativa administraţiei publice locale trebuie sprijinită şi susţinută financiar, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea le-a solicitat aleşilor judeţeni aprobarea, în baza Legii finanţelor publice locale nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a alocării sumei de 276.224 mii lei, necesară realizării studiilor preliminare predării amplasamentului.

Obiectivul este înscris în Lista Sinteză a obiectivelor de investiţii aferentă Subprogramului „Unităţi sanitare din mediul urban” din cadrul Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii – CNI SA.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Această investiţie este în acord cu Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Vâlcea pentru perioada 2015-2022 şi va asigura, pe de o parte, accesul locuitorilor din zona Bălceşti la servicii de sănătate furnizate în proximitate, iar pe de altă parte va contribui la evitarea supraaglomerării secţiilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, prin reducerea numărului de pacienţi care provin din sudul judeţului”, transmit reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea.

Pe de altă parte, aleşii judeţeni au votat, la solicitarea preşedintelui CJ, Constantin Rădulescu, alocarea, din excedentul bugetului propriu al Judeţului Vâlcea, a sumei totale de 524.000 lei, Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, pentru achiziţionarea de aparatură medicală de înaltă performanţă.

Aceste fonduri vor asigura dotarea cu un ecograf de înaltă performanţă, în valoare de 450.000 lei, a Secţiei Gastroenterologie a SJU Vâlcea, dar şi a maternităţii vâlcene, cu o staţie medicală de aer comprimat, în valoare de 50.000 lei, şi cu două sisteme de suport respirator Bubble, în valoare totală de 24.000 lei, ce vor fi folosite la Secţia Neonatologie.

Tot pentru dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţe Vâlcea a fost aprobată achiziţionarea unui Sistem turn artroscopie, în valoare de 307.320 lei, pentru Secţia Ortopedie, şi au fost suplimentate fondurile pentru achiziţia unei truse endoscopice, în valoare de 25.600 lei, necesară Secţiei Urologie.

Consiliul Judeţean a mai aprobat în această şedinţă şi includerea în Bugetul propriu al judeţului Vâlcea şi în lista de investiţii pe anul 2019 a sumei de 70.000 lei (inclusiv T.V.A.) necesară realizării documentaţiilor tehnice, pentru obiectivul de investiţii Reabilitarea, modernizarea şi dotarea secţiilor din clădirea – corp C6 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, situat în str. General Magheru nr. 54” (spitalul vechi).

Prin acest proiect, cu o valoare estimată de 3,6 milioane euro (cca. 160 miliarde lei vechi), se propune reabilitarea, modernizarea şi dotarea cu mobilier specific a clădirii C6 unde funcţionează în prezent secţiile dermato-venerice şi infecţioase.

Compartimentul Comunicare, Relații Publice”, mai arată reprezentanţii CJ Vâlcea.

Politica