O fetiţă de cinci ani ar fi fost agresată sexual de unchiul său. Bărbatul ar fi mângâiat-o pe picior şi ar fi încercat să îi bage mâna în pantaloni. Poliţia a fost sesizată de mama fetei, iar agresorul a fost reţinut.
Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, incidentul s-a petrecut în seara de 11 spre 12 august, în Întorsura.
„Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega au fost sesizaţi de o femeie de 34 de ani, din Întorsura, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 5 ani, a fost agresată sexual de fratele său vitreg de 28 de ani, din comuna Perişor.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în seara de 11 august a.c., cel în cauză a venit la locuinţa surorii sale din Întorsura.
După ce a mâncat şi a băut cu tatăl victimei, a intrat împreună cu acesta într-o cameră a locuinţei pentru a privi la televizor, cei doi aşezându-se în acelaşi pat cu minora.
În timp ce priveau la televizor, cel în cauză ar fi mângâiat-o pe picior pe minoră şi ar fi încercat să-i bage mâna în pantaloni”, arată IPJ Dolj.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar marţi urma a fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.