Elevi care fac parte din Consiliul Consultativ al Copiilor din cadrul Fundației World Vision România cer, printr-o scrisoare deschisă, premierului Viorica Dăncilă transport școlar gratuit pentru toți elevii din mediul rural.
Ei spun că sunt zilnic expuși riscurilor.
Iată textul scrisorii:
Stimată doamnă Prim-ministru,
Noi, membrii Consiliului Consultativ al Copiilor din cadrul Fundației World Vision România, reprezentanți ai copiilor din mediul rural din România, vă adresăm această scrisoare deschisă cu încrederea și speranța că ne veți asculta și veți înțelege nevoile și dorințele noastre.
Alexandra, unul dintre milioanele de copii din mediul rural, a strigat după ajutor. Vocea ei a fost auzită, dar nu a fost ascultată. A sunat la 112, având încredere că va fi salvată. Din acel strigat disperat de ajutor a mai rămas doar un ecou, ce va răsuna în mintea celor care au ales să trateze cu superficialitate vocea tremurândă și înecată în lacrimi ce striga după ajutor.
Din păcate, vocea copiilor din această țară nu este ascultată. Și nu e vorba doar despre Caracal, ci despre toată România. Povestea Alexandrei se repetă zi de zi, când interesul superior al copilului rămâne doar o noțiune de teorie în spațiul românesc, practica dându-ne mari bătai de cap.
Noi, copiii din mediul rural, ne punem diverse întrebări. De unde știm că situația Alexandrei nu se va repeta? Cine ne poate garanta că nu vom trece noi prin asta? Cine ne poate garanta siguranță când în unele situații chiar și instituțiile statului sunt depășite?
În lipsa unui răspuns la toate aceste întrebări, suntem speriați. Suntem triști. Suntem indignați. Dar, cel mai grav, ne simțim lipsiți de apărare după tragediile mediatizate în ultimele săptămâni. Ne temem pentru viitorul nostru, pentru șansele noastre și pentru viața noastră, iar în acest moment avem o singură certitudine: aceea că, în condițiile date, nu avem nicio șansă.
Noi, elevii din România, suntem forțați să facem compromisuri în ceea ce privește siguranța și viața noastră pentru a ajunge la școală. Realitatea copiilor din mediul rural arată astfel: școlile sunt la distanțe foarte mari de comunitățile mici, izolate, transport școlar nu există de cele mai multe ori, iar noi suntem nevoiți să mergem kilometri zilnic pe jos pentru a ajunge la școală. Și da…de cele mai multe ori, chiar și în aceste condiții, reușim să ajungem la timp. Ne trezim la ora 5 dimineața, sărim peste micul dejun și plecăm spre școală. Uneori fără încălțăminte sau îmbrăcăminte potrivită anotimpului, prin zone fără iluminat public, cu câini fără stăpân, chiar și prin pădure, înfruntând multe alte pericole. Acolo unde există mijloace de transport în comun, părinții se străduiesc să cumpere un bilet pentru un microbuz care, din păcate, nu are căldură sau aer condiționat ori numărul necesar de locuri pentru toți pasagerii. Alți copii sunt obligați să recurgă la metoda la care a apelat și Alexandra: să ia o mașină, la ocazie, lucru ce a devenit o rutină pentru locuitorii satelor în care nu există un mijloc de transport în comun.
Facem eforturi de oameni mari, în fiecare zi. De cele mai multe ori, nu ne plângem. Noi, copiii și tinerii, suntem șansa României de astăzi și ne dorim să rămânem aici și să contribuim la o țară mai bună, mai educată, mai atentă la nevoile oamenilor.
Nu cerem lucruri imposibile. Vă solicităm să fiți atenți la nevoile noastre și la strigătul nostru de ajutor, plin de speranță. Ne dorim sa fim ascultați, auziți și consultați atunci când se iau decizii în ceea ce ne privește. Avem foarte multe de zis și putem face foarte multe lucruri, dacă ni se permite și ni se acordă încredere.
Deși problemele și nevoile noastre sunt nenumărate, începem prin a vă solicita să rezolvați o problemă gravă, ce ne pune zi de zi viața în pericol. Avem nevoie de transport școlar gratuit pentru toți elevii din mediul rural! Sunt numeroși copii din clasele I-VIII care sunt nevoiți să meargă pe jos chiar și 5 kilometri dus-întors până la școală, pentru că nu au mijloc de transport. Cel mai mult suferă, însă, elevii de liceu, pentru că în cazul lor vorbim de distanțe mult mai mari, imposibil de parcurs pe jos. Aceștia trebuie să ajungă în orașe, acolo unde sunt liceele, iar mijloacele de transport sunt fie foarte scumpe, fie inexistente.
Tragedia Alexandei poate fi tragedia noastră, a fiecărui elev din mediul rural. Să nu o lăsăm să se perpetueze și să ia amploare.
Cu considerație,
Copiii din Consiliul Consultativ World Vision România
