joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Fostul adjunct al IPJ Olt, audiat pentru abuz în serviciu, în cazul Caracal

Comisarul Nicolae Alexe, fost şef adjunct al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, a fost audiat, miercuri, la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ).
El este vizat în dosarul de abuz în serviciu referitor la modul în care procurorii şi poliţiştii au acţionat în cazul crimelor de la Caracal.
Nicolae Alexe este cel care l-a sunat pe Remus Rădoi, patronul unor firme de pază din Caracal, pentru a-l ajuta să o găsească pe Alexandra, fata de 15 ani dispărută în luna iulie, scrie Agerpres. Mai mulți jurnaliști au susținut că Remus Rădoi este şeful unui clan din Caracal, fiind condamnat 2011 pentru un incident violent. Atunci când a fost sunat de fostul adjunct al IPJ Olt, Rădoi a furnizat adrese greșite, anchetatorii făcând descinderi, se pare, la un clan rival al patronului firmelor de pază.
SIIJ a deschis un dosar penal in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, în legătură cu modul în care organele de urmărire penală au acţionat în cazul dispariţiei adolescentelor din judeţul Olt, reamintește sursa citată. Anchetatorii au ridicat documente de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, Curtea de Apel Craiova, IPJ Olt şi IPJ Dolj.

Politica