DIICOT anunţă că Gheorghe Dincă nu a fost implicat în niciun dosar penal în perioada 2004-2019, nici în Olt şi nici în Craiova.
În cadrul anchetei ce vizează crimele de la Caracal, procurorii l-au condus, luni, pe Gheorghe Dincă, în teren (în Corabia, judeţul Olt), pentru reconstituire, iar în urma procedurii, a fost dispusă o expertiză asupra probelor ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, scrie Mediafax.
Totodată, procurorii au dispus şi începerea urmăririi penale in rem cu infracţiunea de neglijenţă în serviciu, cu privire la apelurile la 112 ale Alexandrei.
În sursa citată se mai menţionează că procurorii DIICOT au fost sesizaţi cu privire la fapta de trafic de persoane, în privinţa dispariţiei Luizei, abia în data de 5 iunie, „la mai mult de o lună de la săvârşirea faptei, deşi plângerea penală formulată de către numitul I.S. (bunicul Luizei, n.r.) fusese înregistrată la Postul de Poliţie Dioşti încă din data de 15.04.2019”.