luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Bacalaureatul corigenților. Elevii se pot înscrie vineri pentru a doua sesiune a bacalaureatului

Liceenii care au promovat examenele de corigenţe se pot înscrie, vineri, pentru a doua sesiune a Bacalaureatului 2019, potrivit datelor calendarului Ministerului Educaţiei Naţionale. Probele din sesiunea de toamnă a BAC-ului se vor desfăşura între 21 august şi 3 septembrie.

Înscrierile liceenilor care nu au promovat examenul de Bacalureat 2019 în prima sesiune au avut loc în perioada 15 – 19 iulie, scrie Mediafax.

Probele din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2019 se vor desfăşura între 21 august şi 3 septembrie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astfel, pe 21 august 2019, elevii vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura română, pe 22 august 2019 – proba scrisă la Limba şi literatura maternă, pe 23 august 2019 – proba obligatorie a profilului, iar pe 26 august 2019 – proba la alegere a profilului şi specializării.

Probele orale încep pe 27 şi 28 august 2019, când are loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, apoi pe 29 august 2019 are loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, urmând ca pe 30 august şi 2 septembrie 2019 să aibă loc evaluarea competenţelor digitale, iar pe 2 şi 3 septembrie 2019, evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Pe 3 septembrie 2019, până la ora 12,00, este programată afişarea primelor rezultate la probele scrise şi în aceeaşi zi pot fi depuse contestaţiile, între orele 12,00 – 16,00.

În perioada 3 – 6 septembrie 2019, contestaţiile vor fi soluţionate de către profesori, iar pe 7 septembrie 2019, vor fi afişate rezultatele finale.

Politica